4 comentarii- Jurnaliștii Elena Stancu și Cosmin Bumbuț au petrecut, în 2022, o lună într-o comunitate de români din cel mai nordic punct al Danemarcei.
- 35.397 de migranți originari din România și 5.433 de descendenți ai acestora trăiau în Danemarca la 1 aprilie 2022, potrivit Ambasadei României în Regatul Danemarcei, care citează Institutul danez de statistică. Dintre aceștia, 1.064 au obținut cetățenia daneză. În regiunea Nordjylland, din care face parte Frederikshavn, trăiau 4.108 români la 1 aprilie 2022.
- Românii sunt a treia cea mai numeroasă comunitate de imigranți din Danemarca, după polonezi și sirieni. Cum ajunge recensământul de aici să arate mult mai bine decât cel de acasă? Care sunt mecanismele, instituțiile și munca pusă în slujba oamenilor?
Kåre Holdt Madsen și Almina Nikontovic, cei doi consilieri pentru migranți de la primăria municipiului Frederikshavn, din care fac parte localitățile Skagen, Frederikshavn și Sæby, caută muncitori din alte țări, apoi îi ajută să se stabilească în Danemarca: să se înregistreze, să-și găsească locuință sau să-și înscrie copiii la școală.
Almina e din Bosnia, iar familia ei s-a refugiat în Danemarca în urmă cu 30 de ani, în timpul războiului din Iugoslavia. E angajată la primărie din 2007, iar din 2009 până în 2015 s-a ocupat de refugiați. Din octombrie 2015, lucrează cu migranți din Europa și din țări în curs de dezvoltare. Oficial, jobul ei se numește „newcomer consultant”, consultant pentru noi-veniți.
Reporter: Almina, poți să-mi explici, te rog, în ce constă munca ta?
Almina Nikontovic: Treaba mea e să merg la companii, să văd dacă au oameni noi care au venit din Europa și să-i ajut să-i păstreze. La început erau mulți muncitori, mai ales din România, care preferau să facă naveta (între Danemarca și țara de origine). Nu erau înregistrați în municipiul nostru, nu plăteau taxe și nu aveau familia aici. Din cauza asta am început acest proiect: să-i ajutăm să se stabilească aici, să se înregistreze, să-și aducă familiile din România și să plătească taxe. În loc să muncească, apoi să plece acasă, noi le spunem: „Hai să facem acasă (în Danemarca) și să te ajutăm să te stabilești”. Am broșuri în română, în engleză, în maghiară, în mai multe limbi, ca să poți vedea cu ce te pot ajuta.
R.: De ce e important pentru municipiul Frederikshavn să-i păstreze pe migranți și să-i ajute să-și aducă familiile?
A.: Eu lucrez la acest proiect din 2015, dar el există de mai mulți ani. Colegii mei vizitau companiile locale și întrebau: „Aveți nevoie de forță de muncă? De câți oameni aveți nevoie? De câți preconizați că veți avea nevoie peste cinci ani, având în vedere dezvoltarea companiei?”. Portul (din Frederikshavn) se extinde și știm că vom avea nevoie de mai mulți oameni. Și așa am început, analizând piața și întrebându-ne „De ce avem nevoie și când?”.
Kåre Holdt Madsen: Am văzut că nevoia de forță de muncă va crește în următorii trei-cinci ani, dar nu știam de unde s-o aducem.
A.: Exact. De asta companiile împreună cu primăria au inițiat acest proiect. Ei au spus: „Trebuie să facem ceva. Acum avem oameni aici, îi cunoaștem, sunt muncitori buni; cum putem să-i ținem aici?” Aceasta a fost prima parte a proiectului, apoi a fost atragerea (forței de muncă).
K.: O forță de muncă statornică.
A.: Mergeam la companii, vorbeam cu angajații: „Eu sunt persoana voastră de contact. Dacă aveți nevoie de orice, sunați-mă”. La început a fost dificil, pentru că unii [muncitori migranți] făceau naveta de 10 ani. Nu voiau să trăiască aici. Dar imediat după ce am organizat niște întâlniri cu un translator și le-am explicat cum funcționează sistemul, ce e important, ce trebuie să facă, că eu sunt aici să-i țin de mână în caz că au nevoie, să-i ajut să se stabilească aici și să-și găsească un apartament – știi, toate lucrurile de care ai nevoie când te muți într-o țară nouă. Apoi am avut rezultate bune.
Funcționarii danezi îi ajută pe români să-și înscrie copiii la școală, să-și închirieze o locuință sau să-și găsească de lucru.
R.: Care au fost lucrurile pentru care migranții români au avut cea mai mare nevoie de ajutor?
A.: Atunci când cauți un apartament, nu poți să te duci pur și simplu și să întrebi: „Pot să stau aici?”. Trebuie să aplici printr-o asociație unde trebuie să fii membru, iar ca să fii membru trebuie să ai un cod numeric personal (social security number), pe care îl iei din Aalborg, de la serviciile pentru cetățeni străini. Sunt câteva proceduri pe care trebuie să le faci dacă vrei să trăiești aici. (Migranții români au nevoie de ajutor pentru) multe lucruri. Uneori poate fi înscrierea copiilor la școală, alteori găsirea unui loc de muncă pentru partener. Vorbeam pe messenger cu soția (unui muncitor) care se afla încă în România și îi spuneam: „Trimite-mi un CV să văd ce pot să fac. Ești interesată de domeniul ăsta sau de ăsta?”.
Un alt pas este școala de limbă, pentru că la o lună după ce primești documentele (daneze) ești invitat să mergi la școala (gratuită) de limbă. Este extrem de important să înveți daneza când trăiești în Danemarca, firește. Mai ales datorită copiilor, pentru că trebuie să mergi la ședințe cu părinții. Am avut una sau două familii cu copii cu autism care n-au găsit ajutorul potrivit în România. Și după ce au văzut cum funcționează sistemul aici, ce fel de ajutor pot primi, cred că a durat cinci minute să se hotărască să se mute. Lucrau amândoi, dar nu se puteau muta pentru că familia lor avea grijă de copil. Și acum le merge bine, sunt (în Danemarca) de mulți ani.
R.: În România, cetățenii au o relație complicată cu statul: din cauza corupției, nu au mereu încredere în autorități. Ați simțit o anumită reținere când ați lucrat cu migranții români, o suspiciune de tipul „De ce m-ar ajuta o instituție a statului danez”?
A.: Am simțit două lucruri, dar a fost simplu să le gestionez, pentru că întotdeauna pun relația cu oamenii pe primul loc. Odată că mi se adresau cu „Doamna” , așa că le-am zis: „Hei, nu am 100 de ani, nu-mi mai spune așa”. Dar eram familiară cu asta, avem obiceiul ăsta și în țara mea de origine. Al doilea lucru – m-am dus la o companie unde erau 10 muncitori din România și Polonia cărora le-am vorbit de programul nostru și la sfârșit au spus: „Dar ai uitat să ne spui cât costă”. Și le-am zis: „Nu costă nimic, e gratuit”. Și ei erau mirați: „De ce e gratuit?”.
R.: Care e interesul tău?
A.: Exact. Așa că am vorbit despre asta și le-am explicat că există un interes, că vrem să se stabilească aici pentru că e bine pentru primărie, vom avea mai mulți copii în școli și grădinițe.
K.: Că, în mod indirect, câștigăm bani.
A.: Pentru că atunci când trăiesc aici și sunt înregistrați, plătesc taxe în Danemarca, iar asta e bine pentru municipalitate. Ei câștigă bani buni, noi colectăm taxe mari. Avem mai mulți copii la școală, pentru că de obicei familiile din România și Polonia au câte doi, trei copii.
„Românii au văzut oportunitățile pentru copiii lor”
R.: Impresia noastră a fost că românii din Danemarca au mai mulți copii decât românii din România.
A.: Au mai mulți copii decât danezii, iar asta e grozav pentru școlile și grădinițele noastre.
K.: E interesant ce spui (că românii au mai mulți copii în Danemarca decât în România) și am o teorie legat de asta. Când ai în față un viitor bun, te simți în siguranță. Sigur, orice se poate întâmpla, poți să fii concediat…
A.: Dar sunt aici Kåre și Almina, care te vor ajuta să-ți găsești alt job sau un alt apartament, nu ești singur. Mulți migranți vin aici (în Danemarca) pentru un vis. În Skagen avem o comunitate de români foarte puternică. Sunt oameni buni, se ajută unii pe alții. Avem familii numeroase stabilite aici, generații întregi. A început cu unul sau doi (români) care au venit primii, au muncit pe brânci până când au înțeles cum funcționează societatea, sistemul. Apoi au văzut oportunitățile pentru copiii lor, pentru că aici pot să meargă gratuit la școală, la universitate, există sprijin pentru studenți, au acces la o educație de calitate. Au văzut că pot construi un vis pentru copiii lor. Ei au fost nevoiți să lupte, dar copiii lor vor avea o viață mai ușoară. Sunt oameni muncitori, oameni buni, care vor să-și construiască o viață.
De obicei, îi întâlnesc (pe migranții români) în prima fază a mutării în Danemarca, când sunt anumite probleme care trebuie rezolvate. Apoi, după trei luni, totul e aranjat: fac școala de limbă, lucrează, copiii merg la școală. S-au stabilit, totul merge bine. Mulți vor să cumpere o casă. Nu-i putem ajuta cu partea asta, dar le spunem: „Mergi acolo sau acolo”. Copiii trebuie să înceapă un sport, să meargă la un club de fotbal sau de handbal. E fundamental în societatea daneză să fii împreună (cu comunitatea), să faci ceva împreună.
K.: Tinerii și copiii învață cum să fie independenți la aceste cluburi sportive. Învață cum să colaboreze, cum să se comporte în afara casei lor.
R.: Jobul vostru se desfășoară doar în primărie sau vizitați și companiile ca să luați legătura cu angajații lor?
A.: Ambele. Sun la companii sau colegi de-ai mei îmi spun de o problemă cu care se confruntă o companie.
K.: Construim o rețea cu oameni-cheie din companii…
A.: Și comunicăm, colaborăm.
R.: Câți beneficiari aveți? Cu câți migranți lucrați?
A.: Cu totul, sunt aproximativ 2.600 de persoane din UE care locuiesc în municipiul nostru, ceea ce reprezintă 5% din totalul populației. Pe lista mea am 500 de persoane, dar nu discut cu ei zilnic. Câteodată sunt 10, câteodată sunt doi, alteori mai mulți, depinde cine mă sună sau îmi scrie ori mă contactează pe social media. Cel mai important lucru e că mă pot contacta când au nevoie. Ceea ce facem noi aici, în municipiul nostru, se întâmplă și în alte locuri din Danemarca. Aproape toate municipiile încearcă să ajute (migranții) cu lucrurile astea. Dar în Frederikshavn avem cel mai mare procent de migranți din UE, majoritatea români și polonezi.
R.: De ce crezi că Frederikshavn a reușit să atragă cea mai mare forță de muncă?
A.: În primul rând, pentru că am avut de lucru pentru ei. Am extins toate porturile și avem nevoie de oameni. Al doilea motiv este că românii au multe conexiuni în societatea lor și au făcut asta (s-au chemat unii pe alții). A ajutat, firește, că și-au adus verișorii și întreaga familie. Al treilea motiv este abordarea noastră. Sunt foarte apropiată de ei. Câteodată știi totul despre un om; îți povestește ca să poți să-l ajuți. În plus, am apărut în media de multe ori în ultimii șapte ani.
K.: Are legătură și cu structura companiilor din municipiul nostru. Se potrivește cu ceea ce poate oferi România pe piața de muncă: muncitori necalificați și, într-o oarecare măsură, muncitori calificați. De exemplu, există o tradiție pentru electricieni înalt calificați din România, dar și muncitori calificați în construcția de vapoare, industria eoliană, vopsitorie industrială.
A.: De exemplu, dintre cei 500 de beneficiari, 150 sunt electricieni. Și sunt cei mai buni. Aș vrea să mai adaug ceva: de obicei, după ce familiile se stabilesc aici, dacă soțiile nu vorbesc daneză, chiar dacă sunt avocate (în România), nu-și vor găsi o muncă similară în Danemarca. Dar ele vor să muncească, să câștige bani, să fie independente. Primesc ajutor, sigur, dar (românii) vor să fie stăpâni pe viețile lor. De aceea companiile îi iubesc pe români – pentru că ei vor să muncească și să câștige bani și sunt fericiți când pot face asta, așa că toată lumea e fericită. (Românii) nu se alintă. Muncesc din greu și sunt respectați de companiile noastre. Iar doamnele, până când învață daneză, lucrează în industria turismului. De exemplu, vara e plin de turiști și nu avem suficiente mâini de lucru. Este foarte bine dacă poți lucra, pentru început, câte 20 de ore pe săptămână. Poți interacționa și învăța limba. Și apoi am observat că mulți români care lucrează în fabricile de pește au fost polițiști – chiar avem o familie – sau asistenți medicali în România. Aveau joburi bune, dar sistemul nu era bun și de asta au venit aici. Una dintre beneficiarele române este asistentă acum, dar a lucrat mulți ani la fabrica de pește până a învățat daneza. E o poveste de succes.
Motivele care-i fac pe români să emigreze: relația cu autoritățile și corupția
R.: Românii vorbesc cu voi despre motivele care i-au făcut să plece din România?
A.: Am auzit despre problemele cu economia, autoritățile…
K.: Mai mult despre aceste două lucruri vorbesc: autorități și corupție. Acum trei ani am ținut legătura cu un inginer naval, a cărui soție lucra în sistemul de sănătate. Ei voiau să plece din România din două motive: nu aveau încredere în autorități, în guvern și voiau o educație de calitate pentru copiii lor. Până la urmă n-au venit aici, au mers în Franța. Ultima oară când i-am văzut profilul pe LinkedIn, el lucra într-un mare șantier naval din vestul Franței.
R.: Kåre, explică-mi, te rog, în ce constă partea ta de muncă cu migranții.
K.: Când consiliul local făcea bugetul pentru 2017, în toamna lui 2016, existau mai multe plângeri de la companii care aveau dificultăți în procesul de recrutare, mai ales când venea vorba de specialiști. Specialiștii sunt, în general, ingineri, dar pot fi oameni cu o experiență solidă, care se pricep la turbocompresoare și automatizări, de exemplu. Iar companiile aveau mari probleme să atragă astfel de angajați și atunci spuneau: „Dacă nu găsim oameni, atunci poate va trebui să ne mutăm la Aalborg sau în altă parte”. Asta i-a făcut pe politicieni să reacționeze, iar consiliul local le-a spus funcționarilor publici ca mine: „Faceți ceva în legătură cu asta”. Așa că am creat proiectul care se numește „Move North” (Mută-te în nord – trad.) și am fost la dispoziția companiilor maritime, fabricilor, industriei de procesare și companiilor tehnice. Nu ne-am ocupat de sănătate și de turism, ci de companiile tehnice, pentru că ele reprezintă mediul de afaceri din municipalitatea noastră.
Ne-am definit niște grupuri-țintă din Danemarca și din străinătate, pe care le-am abordat diferit. Am investit în marketing pentru promovarea locurilor de muncă și a oportunităților în carieră. Facem deja asta de cinci ani, iar acum vrem să atragem tineri imediat după ce termină studiile universitare. Iar tinerii au început să intre în legătură cu noi, să ne trimită CV-uri, ceea ce ne-a luat prin surprindere, pentru că acum avem 2.500 de CV-uri în baza noastră de date.
R.: Cum iei legătura cu companiile?
K.: Când am început, primăria și consiliul local au invitat 75 de companii la întâlnire. Acum cred că sunt 90-95 de companii. Am vorbit cu oameni de decizie, CEO, manageri, manageri de departament, antreprenori. Treaba mea e să-i întreb: „Cum vă merge? Care e situația la voi?”. Avem întâlniri formale, strict confidențiale. Ei mă contactează: „Kåre, avem nevoie de un inginer mecanic. Ai unul în baza de date sau poți să găsești unul?”. Și încep cu baza de date, dar sunt foarte eficient în a găsi oameni.
R.: Cum l-ai găsit pe inginerul naval din România, al cărui CV l-ai trimis la proprietarul companiei care ne-a pus în legătură cu voi?
K.: În cazul lui, cred că ne-a găsit pe Facebook. Poate că am plătit o postare pe Facebook și poate că am targetat România, așa cum targetez uneori UK, Polonia și alte locuri.
Rata șomajului în Danemarca este sub 3%
R.: Promovați locurile de muncă din Frederikshavn pe rețelele de socializare?
K.: La nivel național, sigur, folosesc social media, dar LinkedIn devine din ce în ce mai important pentru mine. Mă duc fizic la târguri de joburi organizate în universități. Dar în ceea ce privește forța de muncă din străinătate, rețelele de socializare sunt cele mai eficiente. Analizez unde sunt cele mai mari șanse să găsesc un anumit tip de specialist. Nu aloc nicio secundă Germaniei, pentru că ei își folosesc toți inginerii, așa că mă concentrez pe alte locuri. Căutăm din ce în ce mai mulți străini, pentru că rata șomajului în Danemarca este la un minim istoric, cred că e 3%, ceea ce înseamnă practic zero (în decembrie 2022, rata șomajului în Danemarca era 2,7% – n. red.).
R.: Câți oameni găsești într-o lună?
K.: În primul an, doamna primar Birgit Hansen m-a întrebat: „Câți oameni crezi că putem aduce în primul an?”. Habar n-aveam; potrivit experienței de la fostul meu job, cam 6-8 oameni. Așa că am răspuns: „Zece, poate doisprezece”. În primul an am adus 20, a fost bine. Obiectivul era 20-25 pe an. A venit Corona, dar a fost destul de OK. Acum avem 112 specialiști în total, în decurs de cinci ani. Asta înseamnă cam 23 pe an, ceea ce e foarte bine.
R.: Ca să rezum, tu ești un head hunter angajat de primărie ca să găsească specialiști pentru companiile locale, astfel încât întreaga comunitate să se bucure de creșterea economică și de o viață mai bună.
K.: În mare, asta e ideea. Dar noi nu folosim sintagma „head hunter”, pentru că sunt companii private care lucrează în zona asta. Intenția noastră nu e să intrăm în competiție cu aceste companii – din contră, colaborez cu ele. Îi întreb dacă sunt interesați de asta, le trimit CV-uri, deci nu suntem în competiție.
R.: Pentru mine, venind din România, e surprinzătoare relația bună dintre companii și primărie.
K.: Este specială. Ca un exemplu, ieri dimineață am avut în birou pe cineva de la compania MAN Energy Solutions și încă pe cineva de la resurse umane, din Copenhaga, conectat online. Și pe cineva de la Royal Danish Navy (Marina Regală Daneză), pentru că ei au aici cea mai mare bază navală: 3.000 de angajați, dintre care unii sunt pe mare. Toate companiile se confruntă cu aceleași probleme în procesul de recrutare, așa că i-am invitat aici. Și a fost o întâlnire productivă, pentru că vom face storytelling, nu anunțurile obișnuite de publicitate. Vrem să povestim cum e să trăiești aici.
R.: Ai căutat ingineri navali și în România?
K.: Până acum, puțini ingineri navali au fost români. În cazul CV-ului trimis ieri: el m-a găsit pe mine. Sunt diferite niveluri ale calității, fără să stigmatizez pe nimeni. Calitatea educației diferă de la o universitate la alta, inclusiv în Europa. În Danemarca, (educația) e bună și se potrivește cu felul în care lucrează companiile. Nu ai un auditoriu care ascultă un profesor care spune ce vrea el. Nu facem asta aici. O făceam și noi, dar nu a mers. Inginerul de care am zis, care a emigrat în Franța, fusese educat în Portugalia și lucra în România. Nu am „vânat” ingineri din România, dar m-au contactat ei – nu știu să-ți zic un număr. Nu cu sutele, dar între 50 și 100.
R.: De ce are Danemarca o problemă cu mâna de lucru: este o consecință a natalității scăzute sau forța de muncă n-a putut ține pasul cu creșterea economică?
K.: Principalul motiv este creșterea economică. Lucrurile merg bine la noi de câțiva ani. După criza economică din 2008, situația s-a îmbunătățit prin 2010-2011: forță de muncă daneză, produse daneze, calitate bună. Știu că descriu Danemarca de parcă ar fi tărâmul unde curge lapte și miere. Nu e totul perfect aici, dar companiile și economia sunt puternice, oamenii au bani puși deoparte pentru reamenajarea locuinței, pentru o bucătărie sau o baie nouă, pentru o mașină.
R.: Câte poziții sunt libere acum în municipiul Frederikshavn?
K.: Cred că oficial pe site sunt 30, dar în realitatea poți să le înmulțești cu trei. Nu căutăm doar ingineri, ci și specialiști în vânzări, export, dezvoltarea de business, logistică, controlul calității. Acum câteva luni am angajat aici un inginer din Bulgaria. Când ai o companie tehnică, ce se ocupă de mori de vânt, de exemplu, ai nevoie de o varietate de specialiști tehnici.
Care credeți că a fost motivul pentru care ne-am întâlnit cu voi? Mi-au plăcut materialele voastre, mi-a plăcut partea vizuală și alăturarea cu un text puternic. Ar putea asta atrage atenția cuiva? Probabil că da. Și poate că cineva va citi articolele voastre și poate că peste un an sau peste șase luni cineva mă va suna și va spune: „Hei, am citit articolul ăsta. Ai 10 minute să vorbim?”.
***
Libertatea a publicat o parte din poveștile românilor stabiliți acolo:
- o echipă de 80 de electricieni români construiește vapoare în șantierul naval Karstensens
- două familii de români lucrează la fabrica de pește Scandic Pelagic
- școala din Skagen a angajat o profesoară de limba și cultura română pentru cei 46 de copii români care învață acolo
- Dorel, care muncea la spații verzi în România, s-a reconvertit profesional la 50 de ani în Danemarca.