Potrivit sursei citate, canalizarea de pe strada Râului a refulat, iar apa a ajuns până în buza arenei de 55 de milioane de euro. „Să trimită bărcile cei de la Compania de Apă”, au glumit unii consilieri locali din PNL şi USR-PLUS.
Consilierul PNL Adriana Ungureanu s-a descălţat și a mers în picioarele goale până la mașină. „Adriana, să ne aduci şi nouă maşinile”, i-au strigat amuzaţi colegii. „E prea mare apa”, le-a răspuns Ungureanu, în timp ce urca la volan, potrivit Adevărul.
De asemenea, consilierul USR-PLUS Cosmin Teodorescu a urcat în portbagajul maşinii colegului de la PNL, Marian Vasile, care făcut mai multe manevre pentru ca Teodorescu să poată coborî direct în maşina personală, fără să se ude la picioare.
Şedinţa Consiliului Local Craiova s-a ţinut în incinta Stadionului Ion Oblemenco, deoarece sediul Primăriei se află în renovare.