„În data de 19.06.2024, consilierii de probaţiune din toată ţara, afiliaţi sau neafiliaţi Sindicatului Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune, vor protesta ca urmare a faptului că nu şi-au primit integral salariile de la începutul anului”, au transmis reprezentanţii Sindicatulul Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune.

Astfel, va fi organizat un protest în faţa sediului Guvernului României, în intervalul orar 10.00-12.00, după care urmează un marş spre Ministerul Justiţiei. Protestul se va încheia la ora 14.00.

„Acţiunea din 19.06.2024 este urmarea promisiunilor neonorate de soluţionare făcute în cadrul întâlnirilor dintre reprezentanţii consilierilor de probaţiune cu factorii decizionali din perioada anterioară, respectiv începutul lunii aprilie – începutul lunii iunie a. c. (întâlniri avute cu reprezentanţii Cancelariei Prim-Ministrului României, ai Ministerului Finanţelor şi ai Justiţiei). În situaţia nesoluţionării solicitărilor, consilierii de probaţiune vor reveni la forme radicale de protest, cum este cea a grevei foamei şi pe care liderii de sindicat nu o încurajează (…)”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia avertizează că, în lipsa alocării fondurilor necesare pentru  plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute anterior prin ordin de ministru şi ordonanţă de guvern, acest sistem se va dezechilibra şi mai mult, aspect care  va antrena costuri înzecite atât pentru guvern, cât şi pentru societate.

„S.N.C.S.P. solicită Ministerului de Justiţie plata integrală a drepturilor salariale din fondurile deja existente, până la identificarea de către Guvernul României şi Ministerul Finanţelor a unor soluţii privind complementarea bugetului pentru anul 2024. Reiterăm această soluţie, precum şi necesitatea intervenţiei directe a  premierului României pentru deblocarea situaţiei şi onorarea drepturilor salariale integrale ale personalului de probaţiune, mai ales că instituţiile statului plătesc integral salariile, în ciuda faptului că nu au fondurile necesare asigurate pentru tot anul în curs”, au mai transmis sindicaliştii.

Urmărește-ne pe Google News