Lista, actualizată, va mai cuprinde deciziile de sancționare din ultimii trei ani, precum și mențiuni cu privire la modalitatea de cooperare a acestora cu autoritatea națională de concurență.
De asemenea, Consiliul Concurenței, for prezidat de Bogdan Chirițoiu, și Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) au elaborat un document intitulat “Opinie comună”, care clarifică modalitățile prin care o companie sancționată pentru participarea la o înțelegere de tip cartel pentru trucarea de licitații poate fi reabilitată, dacă se află în situația de a fi exclusă de la o procedură de atribuire.
Conform documentului, compania poate prezenta autorității contractante decizii emise de Consiliul Concurenței în ultimii 3 ani care dovedesc că a colaborat cu instituția prin aplicarea la politica de clemență și/ sau recunoaștere a faptei anticoncurențiale, precum și dovezi privind elaborarea și implementarea unui program de conformare cu legislația din domeniul concurenței, în concordanță cu ghidul privind conformarea cu regulile de concurență.
Aautoritățile contractante au libertatea de a evalua de la caz la caz măsurile luate de operatorii economici și dovezile prezentate de aceștia.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro