Incidentul a avut loc în urmă cu aproape trei ani, însă soluția instanței a fost dată pe 27 martie 2023.

Potrivit datelor din dosar, consultate de Libertatea, pe 13 iunie 2020, Radu B., membru al organizației ”Iași. Club de biciclete”, a hotărât să participe la un traseu pe ruta Iași-Vaslui  împreună cu alţi ciclişti.

Regulamentul clubului este clar şi strict, astfel că membrii care participă la traseele de bicicletă, organizate în cadrul clubului, trebuie să poarte echipament de siguranţă (cască, lumini faţă-spate, genunchiere, cotiere), trebuie să cunoască şi să respecte regulile de circulaţie pe drumurile publice.

„Fiind weekend şi vreme bună, reclamantul şi colegii săi au hotărât să facă traseul Iași- Vaslui şi retur, pentru a participa la o activitate pe bicicletă, al cărei scop era parcurgerea unui număr de 200 km, în vederea obţinerii unui brevet. Pentru acest traseu s-au înscris mai multe persoane, ciclişti împătimiţi şi experimentaţi, alături de care reclamantul participase la nenumărate maratoane şi competiţii de ciclism”, se arată în hotărârea instanței.

Traseul parcurs în acea zi a fost monitorizat prin GPS, cu ajutorul unei aplicaţii care înregistrează mai mulţi parametri, precum localizarea şi viteza de deplasare.

O groapă de un metru, nesemnalizată, pe șosea

Grupul de ciclişti a plecat din Iași în jurul orei 2.30, apoi a continuat deplasarea pe drumul judeţean DJ 248 spre Vaslui.

După localitatea Rateşu Cuzei, la aproximativ un km de la intersecţia cu drumul către oraşul Negreşti, în timp ce se deplasau pe o pantă uşoară, clicliștii au dat brusc peste o groapă.

Primul din șir a reușit să o evite în ultima clipă, însă al doilea nu a mai putut. S-a prăbușit cu tot cu bicicletă.

În urma căzăturii, bărbatul și-a pierdut conștiența pentru câteva momente, acuzând dureri în tot corpul. A fost transportat cu mașina unui prieten la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, unde a fost diagnosticat cu politraumatisme, fractură complexă de claviculă dreaptă cu deplasare, fractură coastă, excoriaţii pe membre. Ulterior a fost supus unei intervenții chirurgicale la o clinică privată.

Potrivit certificatului medico-legal, bărbatul a avut nevoie de 40-45 zile de îngrijiri medicale.

Consiliul Județean a dat vina pe biciclist

În urma incidentului, bărbatul a dat în judecată CJ Vaslui, în administrarea căruia se află drumul, reclamând că accidentul s-a produs deoarece groapa nu era semnalizată.

În instanță, reprezentanții CJ Vaslui au cerut să se respingă acțiunea pe motiv că bărbatul nu a sunat la 112 pentru a raporta incidentul și că a ales să se deplaseze la spital cu o mașină privată și nu cu o ambulanță. Ca atare, au susținut ei, nu există certitudinea că a căzut în groapa de pe carosabil. 

Instanța a apreciat ca fiind neîntemeiată apărarea CJ Vaslui, menționând că instituția avea obligația de a lua măsuri urgente în vederea efectuării de reparații pe drumul respectiv.

Groapa, găsită și de polițiști

Mai mult, instanța arată că bărbatul a raportat că a fost victima unui accident imediat ce a ajuns la spital și că medicii au anunțat Poliția orașului Negrești. Polițiștii au efectuat cercetări la fața locului a doua zi după accident și au descoperit o porțiune de peste 8 metri de șosea plină cu denivelări dar și o groapă cu diametru de 1 metru. Cea în care căzuse Radu.

Pentru că „nu și-a îndeplinit îndeplinit obligațiile legale de a întreține, semnaliza și menține starea tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță”, Judecătoria Vaslui a obligat CJ Vaslui să îl despăgubească pe biciclist pentru prejudiciile suferite.

Astfel instituția a fost obligată să îi achite atât costul intervenției chirurgicale- 12.766 , cât şi 20.000 lei daune morale, adică un total de 32.766 de lei. Hotărârea nu este definitivă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News