Consiliul Național al Elevilor menționează într-un comunicat de presă că la elaborarea normelor metodologice legii anti-bullying (legea 221/2019) nu a fost prezent niciun reprezentant al Consiliului.

„Condamnăm cu fermitate decizia de a încadra agresiunea sexuală și agresiunea fizică în sfera comportamentului de bullying profesor-elev, întrucât aceste tipuri de comportament sunt reglementate și pedepsite conform prevederilor Codului Penal.”

„Violența psihologică – bullying este acțiunea sau seria de acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârșite cu intenție, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare…” extras din articolul 6.1 din legea 211/ 2019.

„Astfel, încadrarea acestor agresiuni în sfera bullying-ului are drept consecință diminuarea gravității acestor fapte în viziunea opiniei publice”, explică Consiliul Elevilor în comunicat”, se menționează în comunicat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News