Redăm integral comunicatul transmis de Consiliul Național al Rectorilor:
Consiliul National al Rectorilor se subordoneaza exclusiv intereselor unui mediu universitar competitiv şi de calitate în Romania !
Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR), singura structură naţionala care reuneste toţi rectorii universităţilor de stat şi particulare acreditate a acţionat şi acţionează pentru dezvoltarea structurilor parteneriale in scopul consolidării rolului mediului universitar în asumarea deciziei publice în România.
Am salutat orice deschidere publică şi am fost parteneri oneşti în toate proiectele care au adus un bine ţării, comunităţii, universităţilor şi studenţilor.
Am fost alături în proiectul ‘Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României’ (CNMR) pentru că am crezut şi credem că, împreună putem fi mai puternici, mai responsabili, mai solidari şi mai angajaţi în modernizarea României. Cu toate acestea, suntem nevoiţi sa afirmam clar ca nici CNMR si nici o alta formula guvernamentala sau nonguvernamentala nu pot subordona CNR.
Astăzi, Consiliul Naţional al Rectorilor a luat decizia de a suspenda pe termen nelimitat participarea noastră la CNMR. Fiecare membru al comunităţii academice are dreptul la propria lui opinie politică, are dreptul de a exprima propriile opinii şi convingeri, însă CNR, în ansamblul său, este şi trebuie sa fie garantul instituţional al echidistanţei şi imparţialităţii instituţiilor universitare.
Consiliul National al Rectorilor a fost, este şi trebuie sa fie dincolo de opţiunile politice ale fiecarui rector.
Suntem convinşi că participarea CNR în CNMR a fost benefică in multe proiecte precum promovarea universităţilor româneşti in emisiunea ‘Ambasador România’, sustinerea unor măsuri care sa îmbunătăţească absorbţia fondurilor europene şi multe asemenea.
CNR consideră că trebuie sa ramana activ în a participa la consultări cu autorităţile naţionale, regionale şi locale in domeniul învăţământului superior, cercetării ştiinţifice, precum şi pe alte teme de interes pentru societate. Avem în universităţile din România specialişti bine pregătiţi pentru a prezenta puncte de vedere pertinente pe multe subiecte. Trebuie să-i valorizăm! Fără educaţie şi cercetare ştiinţifică nu poate exista o dezvoltare reala!
Mulţumim CNMR pentru colaborarea avută, însă dorim să păstrăm universităţile în afara jocului politic! Suspendarea noastră este fermă, neechivocă şi pe termen nelimitat.
Anunțul făcut de CNR vine la două zile după ce Alexandru Cumpănașu a anunțat că vrea să candideze la alegerile pentru președinția României.