„Nu va fi o revenire la normalitate, dar avem nevoie de dialog”, a declarat marţi un purtător de cuvânt al NATO.

Consiliul NATO-Rusia s-a reunit ultima dată în iunie 2014, întâlnirile ulterioare fiind anulate din cauza deciziei Rusiei de anexare a fostei provincii ucrainene Crimeea, situaţie care a generat cea mai mare criză dintre Moscova şi Occident de la sfârşitul Războiului Rece.

Noua reuniune a Consiliului NATO-Rusia este un semnal că cele două părţi doresc îmbunătăţirea relaţiilor, notează site-ul agenţiei Reuters.

În urmă cu câteva săptămâni, Rusia avertiza asupra unei posibile escaladări a situației din Europa, în cazul în care Ucraina va fi primită în NATO.

 
 

Urmărește-ne pe Google News