Unul dintre cei mai respectați intelectuali
români, academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, a fost serbat ieri de o
parte dintre prietenii dragi. Pe 6 iulie, ultimul aristocrat român autentic a
împlinit 96 de ani.
Vizitele pe care le-a primit cu ocazia aniversării i-au încărcat programul de weekend, așa că abia ieri a reușit academicianul, descendent al vechii familii de boieri a Bălăcenilor, să se întâlnească, la un cochet restaurant din umbra Universității București, cu unii dintre prietenii săi, membrii Centrului Internațional AntiDrog și pentru Drepturie omului (CIADO), o organizație care, în ultimii 12 ani, a organizat zeci de mari evenimente și turnee concertistice ori de teatru.
Bălăceanu-Stolnici, președintele CIADO, a
petrecut vreme de cinci ore cu amicii săi, la o vorbă, un pahar de șampanie și
o felie din tortul aniversar decorat cu o fotografie a venerabilului profesor.
“Ne-am bucurat de o zi minunată, o sărbătoare
de excepție, alături de genialul Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru de
onoare al Academiei Române, membru al Academiei Oamenilor de Știință și
Academiei de Științe Medicale din România. A fost o onoare să fim alături de
dânsul și să stabilim de pe acum detaliile pentru Centenarul Stolnici”, ne-a
declarat Stoian Anghel, organizator de manifestări artistice românești încă de
la sfârșitul anilor 70.
Medic neurochirurg de profesie, profesor de neuropsihiatrie și anatomie a sistemului nervos, Constantin Bălăceanu Stolnici s-a născut în 1923, la București.