„Mulţumesc tuturor medicilor, tuturor celor de pe Salvare, tuturor celor care sunt în spitale, pentru că au fost multe intervenţii, celor de la Urgenţă, tuturor celor care au dat o mână de ajutor, studenţilor, artiştilor, inclusiv publicului, care au ajutat în momentele dificile oamenii care au căzut uneori pe stradă. A fost o încercare grea, dar atât de frumoasă. Mulţumesc Spitalului Clinic Judeţean, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă”, a transmis Constantin Chiriac.

Directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a fost luat cu ambulanța sâmbătă, 29 iunie, după ce i s-a făcut rău la decernarea stelelor de pe Aleea Celebrităților, când a prezentat o stare de lipotimie cauzată de caniculă. Lipotimia, cunoscută și ca leșin, este o pierdere temporară a conștienței. La spital, a fost diagnosticat cu probleme digestive pe fondul deshidratării.

Constantin Chiriac nu este singurul participant la FITS care a ajuns la spital din cauza căldurii. Temperaturile zilnice de peste 30 de grade l-au afectat și pe un alt actor, care a fost preluat ziua precedentă în stare de inconştienţă, resuscitat și dus la spital. De asemenea, canicula a afectat mai multe persoane, care au fost internate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

FITS a avut loc în perioada 21 – 30 iunie, în centrul istoric al Sibiului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News