Deputatul în Parlamentul României, Partidului Mișcarea Populară și prim-vicepreşedintele PUN, Constantin Codreanu este candidatul unionist în cursa electorală pentru primăria Chişinău la alegerile care vor avea loc pe 20 mai.
Într-o conferință de presă, Traian Băsescu, care este considerată de moldoveni alături de Vladimir Putin, cea mai de încredere personalitate străină, a spus despre Codreanu că este un candidat pentru toate vârstele și că va fi susținut de toate mișcările unioniste. „Ceea ce propunem noi cetățenilor capitalei este un primar de cursă lungă. Un primar care să vină cu proiecte care să facă din Chișinău un oraș în care vrei să trăiești. Sigur că nu tot timpul un primar reușește să facă tot ce își propune, dar noi vom sta în spatele lui și îl vom ajuta să aducă fonduri europene în Chișinău”, a declarat Băsescu, președintele de onoare al PUN.
La rândul său, Constantin Codreanu a promis un plan ambițios de dezvoltare a orașului. El a îndemnat toate minoritățile etnice, inclusiv susținătorii partidelor proruse să lase la o parte subiectele care dezbină societatea și voteze pentru scopul comun de a face Chișinăul un oraș în să vrei să trăiești. „Astăzi am onoarea, bucuria și mândria, să reprezint acest partid al alegerile pentru Primăria Chișinău. Chișinăul se află într-o criză profundă. Nu trebuie să mă credeți pe mine, e suficient să ieșiți în stradă. Chișinăul are nevoie de un restart. Bineînțeles cu un buget redus de vreo 3,7 mlrd de lei nu poți face mare lucru, dar depinde de capacitatea de a negocia aducerea banilor in afară. Mă bucur că alături de mine sunt și foștii mei colegi de pe baricadele unioniste”, a declarat Constantin Codreanu.
Constantin Codreanu este bsolvent al Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți. A urmat un curs de master interdisciplinar în științe sociale oferit de Universitatea din București în colaborarea cu Agenția Universitară Francofonă.
Potrivit declarației de avere pentru anul 2017, Constantin Codreanu a avut un salariu de 94.745 de lei românești, adică circa 426.353 lei moldovenești. Candidatul PUN deține nouă conturi bancare pe care are 145.000 de lei românești, 20.025 de dolari SUA, 1.055 de euro și 560 de lire sterline. Codreanu deține și o casă de locuit în comuna Bilicenii Noi, primită moștenire în anul 2014.
În iulie 2017, Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon l-a acuzat pe Constantin Codreanu (PMP) că ar fi organizat manifestaţiile de pe Aeroportul Internaţional Chişinău faţă de vizita lui Rogozin în Republica Moldova.
Alegerile repetate pentru Primăria Chișinău vor avea loc pe 20 mai, după ce fostul primar Dorin Chirtoacă și-a dat demisia pe fundalul problemelor sale cu justiția. Până la această ora și-au anunțat candidaturile pentru fotoliul de primar al municipiului Chișinău: Andrei Năstase, Valeriu Munteanu, Reghina Apostolova, Vasile Costiuc, Alexandr Roșco, Maia Laguta, Sergiu Tofilat și Ion Ceban.
Citește și: INTERVIU/ Igor Dodon, președintele Republicii Moldova: „Nu sunt antiromân. Sunt, categoric, antiunionist” – VIDEO