- Durgheu s-a specializat în cazuri de incendii majore, el fiind și apărător în cazul Colectiv, el reprezentând-o și pe Daniela Ioana Niță, patroana firmei care a livrat artificii clubului.
- El a devenit recent avocatul acesteia, fiind angajat în faza apelului, după ce Daniela Niță a fost condamnată, în primă instanță, la 12 ani și 8 luni de închisoare
„Nu dau numele clientului, e o infirmieră”, a explicat avocatul.
Constantin Durgheu apreciază drept „interpretabilă” atitudinea Parchetului de a face imediat audieri, o audierea acum, spune el, fiind „prematură”, având în vedere starea de spirit a medicilor, asistentelor și infirmierelor, dar și traumele pe care aceștia le-au suferit.
„Doamnele de acolo erau bulversate, e o traumă”
Tocmai ieșiseră din tură și având în vedere faptul că încă aveau funingine în haine și pe mâini. Deși înțeleg că memoria oricui e mai proaspătă după producerea evenimentului cercetat… Poate să le fi dat posibilitatea să își vadă familiile, sunt oameni simpli.
Constantin Durgheu:
”Doamnele de acolo erau bulversate. Clienta cu care am fost împreună a repetat în fața polițistului că nu știe dacă vreodată îi va dispărea din minte imaginea nefericitului care ardea în flăcări. E o traumă. Nu ai ajuns să mergi acasă la soț, la copii, să faci un duș, să îți iei familia în brațe… Direct la audieri?”, a arătat el.
„Orice deces creează presiune în plus”
Întrebat cât de dificil i se pare acest caz, Durgheu a spus: „Cazul este complicat prin faptul că are consecințe deosebit de grave. Orice deces în plus nu face altceva decât să creeze o presiune și mai mare. Nu putem vorbi de acuzarea cuiva fără a se stabili măcar aparent, cu probe solide, cauza incidentului. Dosarul nu este deschis pe numele unei persoane, nimeni nu este acuzat, deoarece nu se poate ști cu exactitate dacă o persoană poate fi considerată suspectă și, mai departe, inculpată”.
El a explicat cum se poate derula mai departe dosarul penal: ”Dacă accidentul a avut cauze obiective, neimputabile cuiva, se clasează dosarul de urmărire penală, fără a fi inculpată vreo persoană. Dacă, dimpotrivă, se constată că incendiul a fost provocat de o persoană, acea persoană va fi inculpată”.