Poetul-polițist din Craiova are 27 de ani. Constantin Romulus Preda a absolvit Colegiului Naţional „Carol I” și licenţiat în Drept şi Ştiinţe Politice. În prezent, polițistul lucrează la Serviciul Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj, scrie Mediafax.ro.

Tânărul spune că talentul artistic s-a transmis în fmailie. Tatăl său este poet, iar unchiul, care este șeful Poliției din Motru, județul Gorj, este pictor.

Polițistul din Craiova a publicat deja patru cărți de versuri. Constantin Romulus Preda a fost distins cu premieul de debut la Festivalul Internațional „Mihai Eminescu”, atunci când a fost remarcat de Justo Jorge Padron, unul dintre poeţii participanţi la prima ediţie a Congresului Mondial de Poezie de la Craiova.

Constantin Romulus Preda, polițistul din Craiova care scrie poezii. Mulți au crezut că tatăl său îi scrie versurile

Diploma obținută de Constantin Romulus Preda

Constantin Romulus Preda a mărturisit că a avut înclinații spre limba și literatura română.

„Primele încercări le-am avut pe la 7-8 ani. Ştiu că eram în clasele primare şi i-am scris tatălui meu o poezie. Mă rog, mai mult un cântecel, la vârsta aceea nu aveam încă profunzime. Ulterior am avut tot felul de încercări, dar pe la 22-23 ani s-a produs scânteia când am început să scriu, chiar aproape zilnic. Eram elev al şcolii de Poliţie de la Câmpina. Probabil şi suferinţele acestea, regimul militar m-au influenţat puţin. Nu pot să spun că m-am regăsit în acel regim plin de reguli, de ierarhii”, a povestit poetul, pentru sursa citată.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Constantin Romulus Preda, polițistul din Craiova care scrie poezii de dragoste, inspirat de iubita sa

Craioveanul recunoaște că Poliția și poezia sunt două domenii total diferite. Știe că sunt mulți colegi în uniformă care scriu versuri sau proză, dar se tem să iasă în evidență, de teamă să nu fie judecați.

„Sunt două domenii diferite, dar, poate veţi fi surprinşi, în Poliţie şi în Minister am cunoscut şi jandarmi şi pompieri, oameni foarte talentaţi, care scriu, care pictează, dar există acea reticenţă. Se tem să iasă în faţă, că vor fi judecaţi. Ştiţi, cum e pe la noi cu prejudecăţile. Sunt foarte, foarte mulţi oameni talentaţi. Oameni de la care am avut de învăţat de-a lungul timpului. Din 2010 sunt eu în acest Minister şi am avut timp să-mi fac o părere şi nu este chiar aşa cum se spune. Poate şi eu am avut prejudecăţi faţă de poliţişti, de membrii ministerului, dar lucrurile nu stau deloc aşa”, a precizat poliţistul-poet.

Tatăl polițistului este Constantin Preda, un cunoscut poet. De aceea, Constantin Romulus Preda spune că mulți au crezut că nu și-a scris singur versurile.

„Am căutat să scriu altceva, nu să mă identific cu tatăl meu. Au fost mulţi care au spus, la un moment dat, că poeziile erau scrise de tatăl meu. Aşa este la noi. Prima dată trebuie să critici şi abia apoi îţi faci o părere. Foarte mulţi m-au judecat. Dar de fiecare dată am căutat să fac ceva diferit, scriu fără semne de punctuaţie, scriu vers alb, în plus transmit altceva. Dintre colegi, mulţi au apreciat, alţii au fost reticenţi: ăsta scrie poezii ce caută între noi”, a spus Constantin Romulus Preda.

Polițistul scrie versuri de dragoste, iar muză îi este iubita sa, Ana Maria. El se pregătește să lanseze un nou volum de poezie într-o ediție bilingvă româno-spaniolă.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI