Ce este amiabila

Formularul de constatare amiabilă este documentul pe care orice proprietar de automobil din România îl primește din partea asigurătorului atunci când încheie o poliță de asigurare obligatorie RCA.

Acesta are ca scop principal diminuarea timpului de care ai nevoie pentru a strânge toate actele pentru repararea automobilului avariat în urma producerii unui accident de circulație.

Este important de știut că amiabila este opțională, nu obligatorie, și reprezintă o alternativă la varianta în care constatarea se face de către un agent de la „Rutieră”.

Amiabila este valabilă atunci când accidentul se produce fie pe un drum public, fie pe un drum nedeschis circulației publice ori într-o parcare publică sau de reședință.

Informațiile conținute de formularul de constatare amiabilă se referă la cauzele şi împrejurările care au dus la producerea accidentului, însă nu stabilește și vinovatul.

Majoritatea șoferilor țin acest document în torpedoul mașinii împreună cu o copie a poliței RCA pentru a-l avea în orice moment la îndemână în cazul în care se produce un nedorit eveniment rutier.

Când se face amiabila

Amiabila trebuie completată doar atunci când într-un accident produs pe teritoriul țării noastre sunt implicate doar două automobile, cu condiția ca accidentul să aibă doar pagube materiale, nu și vătămări corporale şi cu acordul de voinţă al celor doi conducători auto, exprimat prin semnarea formularului. De asemenea, în urma accidentului nu au fost produse pagube materiale altei persoane decât celor doi conducători de vehicule implicaţi.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

O altă condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se putea face amiabila o reprezintă obligativitatea ca șoferii ambelor automobile implicate să dețină o poliță RCA.

Potrivit Poliţiei Române, completarea şi semnarea formularului “Constatare amiabilă de accident” nu reprezintă o recunoaştere a răspunderii conducătorilor de vehicule, ci un cumul de elemente ce contribuie la soluţionarea dosarelor de daună.

Stabilirea vinovăţiei cade în sarcina asiguratorilor RCA la care autovehiculele implicate în accident au polițele obligatorii. 

Trebuie să ştii că, din momentul în care documentul a fost completat și semnat de ambele părţi implicate, nici unul dintre șoferi nu se va mai putea adresa Poliţiei Rutiere.

Cum se completează amiabila

Cum spuneam, pentru soluționarea pe cale amiabilă a situației este obligatoriu ca ambii șoferi implicați în accident să completeze şi să semneze formularul.

Cei doi șoferi vor completa un singur exemplar, care conține două file auto-copiative. După completare, fiecare conducător auto va păstra câte o pagină.

În mod obligatoriu, pentru a fi cât mai lizibil, documentul se va completa cu litere de tipar, folosindu-se un pix cu mină de culoare albastră.

Se recomandă ca formularul de amiabilă să fie transmis la compania de asigurare în cel mult 24 de ore de la producerea accidentului.

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Conducătorul auto care are pretenţii de despăgubire se va adresa socieţii la care este asigurat celălalt conducător auto, depunând formularul la orice reprezentanţă a societăţii din domeniul asigurărilor.

Citește și: Ce este RCA, cât costă și de ce este important să ai această asigurare

Ce acte sunt necesare ca să faci amiabila

Formularul de constatare amiabilă
Formularul de constatare amiabilă

În cazul producerii unui accident rutier, atât şoferul care se consideră păgubit, cât şi celălalt şofer trebuie să completeze fiecare una dintre coloanele formularului de constatare amiabilă cu următoarele informații:

  • Datele de identificare ale șoferului;
  • Datele de identificare ale proprietarilor autoturismelor implicate în accident;
  • Locul și data producerii accidentului; 
  • Datele de identificare ale societăților de asigurare RCA la care sunt asigurate mașinile implicate;
  • Informații referitoare la polița de asigurare.

Astfel, pentru completarea formularului, ambii șoferi au nevoie de buletinul de identitate, talonul auto, permisul de conducere şi polița de asigurare RCA. De menţionat că este bine ca soferul păgubit să obţină de la celălalt conducător auto o copie după aceste documente, pentru a fi folosite la deschiderea dosarului de daună.

Dezmăț financiar al partidelor. Cheltuieli de 68,4 milioane de lei, subvenții de doar 42,31 de milioane de lei. Unde s-au dus cei mai mulți bani
Recomandări
Dezmăț financiar al partidelor. Cheltuieli de 68,4 milioane de lei, subvenții de doar 42,31 de milioane de lei. Unde s-au dus cei mai mulți bani

Schița descriptivă a circumstanțelor în care s-a produs accidentul se completează o singură dată în cadrul formularului, astfel că ambii conducătorii auto vor trebui să se pună de acord cu circumstanțele în care s-a produs accidentul. În cazul în care aceștia nu se pun de acord, singura soluție este aceea de a se deplasa la poliție, unde fiecare dintre cei doi va putea să își spună varianta cu privire la modul în care s-a produs accidentul, notează autovit.ro.

După completarea formularului, există mai multe variante pentru deschiderea dosarului de daună. Dacă șoferul păgubit nu deține o poliță de asigurare CASCO, el va trebui să anunțe asiguratorul unde conducătorul auto vinovat deține polița RCA în legătură cu producerea accidentului.

În situația în care persoana păgubită deține o asigurare CASCO, dauna poate fi anunțată la firma de asigurare unde a fost încheiată această poliță. Apoi, dosarul de daună va fi instrumentat prin intermediul acestui tip de asigurare, cu regres pe asigurarea RCA a persoanei vinovate. În acest caz, nu va fi afectată daunalitatea șoferului păgubit.

De asemenea, dacă şoferul păgubit are o poliță RCA cu decontare directă, se poate adresa direct companiei sale de asigurări pentru deschiderea dosarului de daună. 

În baza celor rezultate din formularul de constatare amiabilă, compania de asigurări va stabili șoferul vinovat și va emite un proces verbal de constatare a daunelor și documentul de introducere în reparație a mașinii. 

Constatarea amiabilă de accident pentru RCA se poate face și online

Constatările amiabile atunci când are loc un accident pot fi făcute şi cu o aplicație pe telefon. Astfel, șoferii implicați în accidente ușoare pe șoselele din țară, pot completa online documentul, a anunțat Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Aplicația este conectată la toți furnizorii de polițe de asigurare tip RCA. Aceasta se numește chiar „Amiabilă” și poate fi descărcată atât pe Android, cât și pe IOS.  După instalare, șoferii trebuie să introducă datele personale pentru a-și putea crea un cont și să urmeze instrucțiunile afișate. În urma unui accident, dacă acesta s-a soldat doar cu pagube materiale, șoferul trebuie să introducă atât datele personale, cât și pe cele ale celuilalt șofer implicat.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (11)

Luizamatza   •   09.01.2024, 21:04

Un articol foarte intersant si util.

Narcisu   •   09.01.2024, 10:57

Informații utile pentru cine este implicat..

durban22   •   09.01.2024, 09:27

Un articol interesant si in acelesi timp si un ghid pentru toate persoanele care ar trebui sa urmeze aceasta cale amiabila decat cea cu mai obositoare !.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Unica.ro
„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Libertateapentrufemei.ro
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI