ComenteazăFără răutate şi cu obiectivitate trebuie să admitem că mai avem nevoie de ani buni pentru a ajunge la nivelul Uniunii Europene. Că am fost primiţi doar din motive strategice, geopolitice şi nicidecum datorită dezvoltării noastre economice sau civice.
O notă bună a calităţii vieţii în România? Cu siguranţă nu, dar hai să exemplificăm puţin. Putem vorbi de un trai decent? De locuinţe satisfăcătoare? De un trafic corect, de spaţii verzi, de sate care încă sunt neelectrificate, de utilităţi publice cuviincioase, de implicare civică, de învăţământ de calitate?
În România putem vorbi de sărăcie. De oameni disperaţi, care caută prin gunoaie după o bucată de pâine. De oameni fără locuinţe, care dorm în stradă.
“Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. Nu este un banc, ci articolul 47 din Constituţia României. Da, acea carte de căpătâi a politicienilor, Biblia lor, din care citează numai când le convine. Tot acolo scrie că accesul la cultură şi la dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. Cuvinte mari, pentru că statul român a ajuns un duşman al cetăţeanului. Nu mai există o colaborare, ci un adevărat război, în care statul jefuieşte cetăţeanul, fără să-i ofere nimic în schimb. Şi mai vorbim de calitatea vieţii?