M. Vasile, Constanta: Am ridicat o casa avand convingerea ca proprietarul terenului mi-l va vinde in momentul in care va gasi cumparatori si pentru parcelele invecinate, care ii apartin de asemenea. Nu numai ca acesta nu si-a respectat pomisiunea, dar acum imi cere si sa parasesc locuinta, pretinzand ca aceasta este a lui.


Potrivit art. 492 din C. civ., proprietarul terenului este prezumat a fi si proprietarul constructiilor sau plantatiilor executate pe acel teren. Art. 494 din acelasi Cod reglementeaza drepturile ce se nasc din ridicarea unor constructii sau executarea unor plantatii de catre un tert. In asemenea situatii, chiar daca edificarea constructiei sau executarea plantatiilor s-a facut cu buna-credinta, nu se poate naste un drept real, ci un drept de creanta. Exista insa posibilitatea, la care se refera art. 492 C. civ., in partea finala, de a fi inlaturata prezumtia dreptului proprietarului terenului asupra constructiilor de pe teren daca se dovedeste ca acestea au fost efectuate de alta persoana, respectiv de dumneavoastra pe baza unei conventii care sa justifice dobandirea dreptului de proprietate al constructorului asupra constructiei respective, cat si dreptul sau de folosinta asupra terenului, aceste drepturi concretizand dreptul real de superficie.


Daca dubla prezumtie, relativa fiind, va fi rasturnata, se va naste un drept de superficie pentru proprietarul constructiei, fiind de presupus ca proprietarul terenului a consimtit la constituirea unui atare drept si a renuntat la beneficiul accesiunii. Dumneavoastra trebuie sa dovediti ca ati construit in numele si pe cheltuiala proprie si nu in calitate de mandatar sau de negotiorum gestor al proprietarului terenului.


De asemenea, conventia trebuie sa respecte conditiile de fond si de forma privind instrainarea terenurilor.
Daca aceste conditii nu sunt indeplinite, dumneavoastra, in calitate de constructor, veti avea un drept de creanta, constructia apartinand prin accesiune proprietarului fondului.


Avocat prof. univ. dr.Florea Magureanu


Prodecan Facultatea de Drept, Universitatea Romano-Americana

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Megastructura impresionantă cu care arabii au reușit ceea ce părea imposibil. Acesta este “Polul Nord” din deșert, locul unde poți schia și te bucura de iarnă deși afară e arșiță
FANATIK.RO
Megastructura impresionantă cu care arabii au reușit ceea ce părea imposibil. Acesta este “Polul Nord” din deșert, locul unde poți schia și te bucura de iarnă deși afară e arșiță
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Observatornews.ro
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI