Studiul arată că persoanele care au fumat regulat țigări și au băut alcool cel puțin odată pe zi și au consumat ceai fierbinte au prezentat un risc de cinci ori mai mare de dezvoltare a cancerului esofagian decât cei care au avut cele două vicii, dar nu au băut ceai. În cazul persoanelor care nu au fumat și nu au băut alcool, consumul de ceai nu pare să aibă un efect semnificativ asupra dezvoltării cancerului.

”Am constatat ca asocierea dintre consumul de ceai la temperaturi ridicate și riscul de cancer esofagian depinde de consumul de alcool si de tutun „, a spus autorul principal al studiului Jun Lv, profesor de epidemiologie si biostatistica de la Universitatea din Pekin, Școala de Sănătate Publică din China.

În cadrul studiului, cercetatorii au analizat datele de la mai mult de 456.000 de adulți chinezi cu vârste cuprinse între 30 și 79 de ani care nu au avut cancer la începutul studiului. Oamenii au fost rugați să răspundă la întrebări despre consumul lor de ceai, alcool și țigări. Apoi, cercetătorii au urmărit subiecții timp de nouă ani pentru a vedea cât de mulți au dezvoltat cancer esofagian. (Aproximativ 1.700 de persoane au făcut-o.)

Cercetătorii au descoperit că persoanele care au băut în mod regulat ceaiul fierbinte, au fumat și au băut alcool au prezentat un risc mai mare de cancer esofagian. Cei care beau în mod regulat ceai și fie au băut alcool, fie au fumat – dar nu amândouă – au avut prezentat un risc mai mare de a dezvolta cancer, dar nu la fel de mare ca prima categorie. La persoanele care au băut numai ceai fierbinte nu s-a observat o creștere semnificativă a riscului de cancer.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

Studiul nu a determinat, însă, și o legătură cauzal-efect. Dar autorii speculează că ceaiul fierbinte poate deteriora țesutul esofagului, ceea ce ar putea crește șansele de rănire de la alți factori de risc cum ar fi fumatul și băutul.

În ultimii ani, au existat câteva informații contradictorii despre ceai și cancer. În 2016, Organizația Mondială a Sănătății a concluzionat că băuturile calde de peste 65 de grade Celsius, inclusiv ceaiul, au fost legate de creșterea riscului de cancer esofagian. Totuși, ceaiul a fost desemnat de mai multe ori în trecut pentru potențialele sale abilități de combatere a cancerului. Ceaiul verde, în general, este asociat cu un risc mai mic de cancer.

Constatările sugereaza că ceaiul poate contribui la formarea cancerului în anumite condiții, spune Lv, dar probabil nu este principalul factor. „Este important să se abțină de la consumul de ceai fierbinte consumatorii de alcool și fumătorii pentru prevenirea cancerului esofagian”, a scris Lv.

Acesta nu este primul studiu de acest gen. În 2011, cercetătorii din Teheran au ajuns la concluzii similare și recomandă să lăsăm ceaiul la răcit cel puțin cinci minute înainte de a-l consuma.


Citește și: Halep a semnat deja cu Nike! Suma pe care noul sponsor al Simonei o plătește fostului lider din tenis


Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Știrileprotv.ro
Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Viva.ro
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Libertateapentrufemei.ro
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
FANATIK.RO
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
FANATIK.RO
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Unica.ro
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
Financiarul.ro
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
Observatornews.ro
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI