La ora 20:25, înainte de începerea campaniei sociale „Ora Pământului”, consumul de electricitate era de 8.599 MW, iar la 20:31 a crescut la 8.663 MW. După ora 20:45, consumul a scăzut spre 8.400 MW, apoi în interiorul intervalului au fost consemnate şi valori sub 8.300 MW, notează Mediafax.ro.
La final, la ora 21.30, consumul să ajungă la valoarea de 8.098 MW, arată datele Transelectrica.
Producţia naţională de electricitate a fost de aproape de 7.700 MW. În coșul energetic, cea mai mare pondere a avut-o sursa hidro – 35 la sută, urmată de cărbune – 27 la sută.
„Ora Pământului” este o campanie organizată la nivel mondial, prin care, simbolic, mai multe instituţii, companii, dar şi oameni nu mai consumă energie electrică pentru o oră, în intervalul orar 20.30-21.30, în data de 24 martie. Inițiativa are ca scop creșterea gradului de conștientizare asupra problemelor provocate de schimbările climatice și asupra protejării mediului înconjurător.
De exemplu, lumina a fost stinsă la Palatul Victoria în intervalul ora 20:30 – 21:30. Guvernul României s-a alăturat astfel, în 2018, instituțiilor publice și organizațiilor din țară și din întreaga lume care celebrează „Ora Pământului”.
Mai multe ministere și alte instituții guvernamentale s-au alăturat demersului Executivului.
„Guvernul doreşte să reconfirme în acest fel atenţia pe care o acordă problemelor de mediu şi de eficienţă energetică”, obiectivul fiind „de redefinire a politicilor energetice ale României, punând accent pe cercetare, inovare şi pe promovarea noilor tehnologii privind stocarea energiei, reţelelor inteligente sau măsurilor de eficienţă energetică în întreg sistemul”, se arată într-un comunicat al Executivului de la Bucureşti.
Evenimentul „Ora Pământului” a fost organizat pentru prima dată în anul 2007. Campania s-a derulat, în 24 martie 2018, în peste 7.000 de oraşe din 180 de ţări.
Citește și #salvatipipera | Stația de metrou din zonă rămâne cu un singur acces