„În timp ce Rusia a înregistrat peste 200.000 de morţi de la declanşarea invaziei sale pe scară largă asupra Ucrainei, o minoritate semnificativă dintre acestea au fost cauzate de motive fără legătură cu luptele”, subliniază raportul ministerului britanic.

Acesta citează informaţii publicate pe un canal de ştiri rusesc de pe aplicația de mesagerie Telegram cu privire la „numărul extrem de ridicat” de incidente, crime şi decese legate de consumul de alcool în rândurile forţelor ruse.

„Comandanții ruși identifică probabil că abuzul de alcool omniprezent este deosebit de dăunător pentru eficacitatea în luptă”, menționează raportul citat.

„Oricum, în condiţiile în care consumul exagerat de alcool este răspândit în rândul unor pături largi din societatea rusă, el era multă vreme văzut ca o parte acceptată tacit a vieţii militare, chiar şi în timpul operaţiunilor de luptă”, mai informează raportul.

Ministerul britanic a mai enumerat şi alte cauze de decese în rândul armatei ruse nelegate de lupte, precum manevrarea proastă a armelor, accidentele rutiere şi hipotermia.

Ministerul Apărării britanic face actualizări zilnice de la începutul invaziei ruse asupra Ucrainei, actualizări bazate pe informaţii ale serviciilor sale secrete.

Moscova consideră aceste rapoarte drept dezinformare.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News