„Mulți dintre voi aveți încă întrebări, multora le e teamă. Mulți aud informații false, zvonuri – uneori, doar prostii, hai să fim sinceri”, spune Emmanuel Macron într-un clip video postat pe Instagram și TikTok săptămâna aceasta, cu scopul de a susține politica de vaccinare contestată în stradă.

 

Clipul, scrie New York Times, evită cadrul oficial. De fapt, Macron este îmbrăcat cu tricouri sport și vorbește direct în fața camerei, în stilul vloggerilor de pe YouTube.

Ușor bronzat, președintele se află la Fort of Brégançon, reședința de vară a președinției, de pe coasta Mediteranei.

„Am decis să răspuns direct întrebărilor voastre”, spune el, în clipurile care se adresează în special tinerilor. „Nu ezitați, adresați-le și o să fiu cât mai direct și cât mai clar cu putință”, adaugă el.

Această introducere este urmată de alte cinci clipuri în care Macron răspunde întrebărilor adresate de comentatori.

Campania directă a președintelui vine într-un moment crucial al luptei împotriva COVID în Franța.

Numărul de infectări a crescut în țară, dar și în teritoriile de peste mări – Martinique și Guadeloupe, care se află acum sub lockdown.

În acest timp, permisul sanitar adoptat de parlament – care interzice accesul nevaccinaților în mai multe spații publice – a alimentat protestele din țară. Legea care introduce permisul sanitar impune și vaccinarea obligatorie a cadrelor medicale, un alt motiv de revoltă.

Cea de-a treia sâmbătă consecutivă de manifestaţii împotriva paşaportului sanitar, 31 iulie, care a adunat peste 200.000 de oameni, s-a soldat cu 72 de arestări în întreaga Franţă, potrivit Ministerului de Interne, citat de AFP.

Unii protestatari nu se opun vaccinării, dar spun că permisul sanitar încalcă libertățile civile. În plus, mai mulți opozanți politici spun că Macron ar trebui să convingă oamenii să se vaccineze, nu să îi oblige.

„Fă-o pentru cei apropiați”

În clipuri, Macron încearcă tocmai acest lucru – să risipească informațiile false despre vaccinare, deși, scrie New York Times, este neclar dacă președintele răspunde la întrebările adresate chiar de către comentatorii săi.

„Dacă nu o faci pentru tine, fă-o pentru cei apropiați”, spune Macron într-unul dintre clipuri. El se adresează tinerilor care îi spun că nu are niciun rost să facă vaccinul, deoarece nu sunt în grupul de risc.

@emmanuelmacron

♬ son original - Emmanuel Macron

Într-un alt clip, publicat marți, președintele le amintește urmăritorilor săi că vaccinurile au ajutat omenirea să scape de boli precum variola și poliomielita.

În plus, spune el, din 2018, 11 vaccinuri diferite sunt deja obligatorii pentru copii în țară.

Macron vorbește și despre vaccinurile dezvoltate cu ajutorul tehnologiei ARN mesager – precum Pfizer sau Moderna – și spune că cercetările pe această temă au deja zeci de ani, așa că producerea serurilor împotriva COVID ar trebui sărbătorită și nu suspectată.

În ultimul clip, el îi asigură pe cetățeni că Franța nu este nici pe departe singura țară care va folosi un astfel de permis sanitar.

 

Clipurile au fost văzute deja de milioane de oameni, dar este neclar dacă eforturile președintelui vor fi suficiente pentru a-i convinge pe sceptici. Mulți dintre ei nu au încredere în autorități și cu atât mai puțin în Macron, pe care unii îl critică pentru stilul de guvernare.

În mod bizar, clipurile au declanșat și o dezbatere paralelă, unii francezi fiind intrigați de simbolul de pe tricoul președintelui – probabil o bufniță -, care a lansat la rândul lui teorii ale conspirației.

Macron și tricoul său lansează dezbateri neașteptate

Opoziția s-a arătat în orice caz sceptică.

„Tricoul președintelui nu îl va face mai abordabil sau mai convingător!”, a spus Julien Odoul, un purtător de cuvânt al Adunării Naționale, partidul lui Marine Le Pen.

„Un atac indiscutabil la libertățile de circulație și de conștiință”

Deși majoritatea francezilor susțin politica de vaccinare, suficienți critici indică spre problemele legii votate în parlament.

În acest sens, ziarul Le Monde a publicat o lungă tribună semnată de cunoscuţi politologi, avocaţi şi profesori de drept francezi. Ei, scrie RFI Romania, au tras un semnal de alarmă. În opinia lor, legiuitorul francez ar fi avut mai multe de câştigat dacă ar fi făcut legea privind gestionarea crizei sanitare – care va intra în vigoare luni, 9 august – mai măsurată şi mai uşor de aplicat.

În primul rând, spun semnatarii, acest dispozitiv inedit este un atac indiscutabil la libertăţile de circulaţie şi de conştiinţă.

Spre deosebire de măsurile succesive adoptate de 18 luni încoace, paşaportul sanitar impune fiecărui cetăţean să-şi justifice, la cerere, situaţia virală – vaccinare sau test negativ – pentru a efectua cele mai banale activităţi ale vieţii în societate: să bea o cafea sau să mănânce pe terasa unui restaurant, să meargă la cinema.

În plus, controlul acestor date sanitare va fi efectuat de nişte cetăţeni care nu au nicio autoritate în acest domeniu.

„Apoi, practic vorbind, acest dispozitiv riscă să fie greu de aplicat. Într-adevăr, cum ne putem imagina ca un chelner să refuze unui vechi client şi amic o cafea pe terasă pe motiv că acesta nu-şi poate justitifica datele sanitare? Cum ne putem imagina ca un patron să-l suspende pe un angajat de care este pe deplin satisfăcut, pe acelaşi motiv?”, întreabă semnatarii.

Aplicată la sfere prea mari ale vieţii sociale, legea are aşadar toate şansele să nu fie corect aplicată. În plus, ea va încuraja fraudele şi tratamente diferenţiate. Acestea vor putea fi evitate doar dacă poliţia va instaura controale sistematice la toate mesele de restaurante şi în toate birourile din ţară, mai notează semnatarii tribunei din Le Monde.

Urmărește-ne pe Google News