Candidații care sunt nemulțumiți de primele rezultate la BAC 2023 pot depune contestații la una sau mai multe probe.

Unde se fac contestațiile la BAC 2023

Contestațiile de la BAC 2023 se depun la instituția la care s-a desfășurat examenul, conform termenului prevăzut. După cum prevede calendarul de desfășurare a examenului, contestațiile de la BAC 2023 se pot depune doar în ziua afișării rezultatelor, adică pe data de 3 iulie 2023. Intervalul orar în care elevii pot depune aceste cereri este 12:00-18:00.

Cererea pentru contestații se poate depune fizic, la secretariatul liceului în care au dat examenul sau pe adresa de mail a secretariatului.

Candiații care au primiti note cuprinse între 4,50-4,99, inclusive note de 4,50 și 4,99 sau o notă cel puțin egală cu 9,50, după contestații, nota va fi definitivă.

Pentru candidații care au primit alte note decât cele menționate mai sus și se constată o diferență de cel puțin 0,50 puncte, nota definitivă va fi acordată de către comisia judeţeană de contestaţii/a municipiului Bucureşti.

Dacă diferenţa dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, va rămâne în vigoare nota inițială, fără modificări.

Cum arată cererea de contestație la Bacalaureat 2023

Elevii care contesta rezultatul inițial trebuie să completeze, să semneze și să depună prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că notă acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica notă inițială, fie prin creștere, fie prin descreștere.

Cum se face recorectarea lucrărilor în cazul contestațiilor

Lucrările ajung la o comisie formată din profesori evaluatori. Aceștia recorectează lucrările și acordă note, conform baremelor de evaluare pentru probele scrise.

După corectarea lucrărilor, acestea sunt sigilate și vor fi deschise ulterior de către preşedintele comisiei de contestaţii. Acesta compară notele acordate după reevaluare cu notele primite la prima corectură.

Dacă se constată diferenţe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din alţi profesori cu experienţă.

Reevaluarea se va face, respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi toate procedurile de evaluare.

Afișarea rezultatelor finale este programată pe 7 iulie, în centrele de examen și online.

Rezultate BAC 2023 pe județe

Rezultate BAC București 2023

Rezultate BAC Alba 2023

Rezultate BAC Argeș 2023

Rezultate BAC Arad 2023

Rezultate BAC Bacău 2023

Rezultate BAC Bihor 2023

Rezultate BAC Bistrița-Năsăud 2023

Rezultate BAC Botoșani 2023

Rezultate BAC Brăila 2023

Rezultate BAC Brașov 2023

Rezultate BAC Buzău 2023

Rezultate BAC Călărași 2023

Rezultate BAC Caraș-Severin 2023

Rezultate BAC Covasna 2023

Rezultate BAC Constanța 2023

Rezultate BAC Cluj 2023

Rezultate BAC Dâmbovița 2023

Rezultate BAC Dolj 2023

Rezultate BAC Galați 2023

Rezultate BAC Giurgiu 2023

Rezultate BAC Gorj 2023

Rezultate BAC Harghita 2023

Rezultate BAC Hunedoara 2023

Rezultate BAC Ialomița 2023

Rezultate BAC Iași 2023

Rezultate BAC Ilfov 2023

Rezultate BAC Maramureș 2023

Rezultate BAC Mehedinți 2023

Rezultate BAC Mureș 2023

Rezultate BAC Neamț 2023

Rezultate BAC Olt 2023

Rezultate BAC Prahova 2023

Rezultate BAC Satu Mare 2023

Rezultate BAC Sălaj 2023

Rezultate BAC Sibiu 2023

Rezultate BAC Suceava 2023

Rezultate BAC Teleorman 2023

Rezultate BAC Timiș 2023

Rezultate BAC Tulcea 2023

Rezultate BAC Vâlcea 2023

Rezultate BAC Vrancea 2023

Rezultate BAC Vaslui 2023

Urmărește-ne pe Google News