Inaugurat oficial în 2009, cu o investiție de 24,6 milioane euro din fonduri PHARE şi cofinanţare națională, SCOMAR a funcționat fără mentenanță din 2017, apoi, după trei ani, aceasta a fost făcută cu sincope, iar în 2021 autoritățile vorbeau despre nevoia ca mai multe elemente ale sistemului să fie înlocuite, notează sursa citată.

SCOMAR este folosit de Poliția de Frontieră la nivelul Gărzii de Coastă.

În perioada 2013-2017, mentenanța sistemului a fost atribuită unei asocieri de companii românești. În 2017, la expirarea contractului, Libertatea scria că „cel mai performant sistem de supraveghere a granițelor, cel de la Marea Neagră, nu funcționează permanent la punctul de la Perișor, unul dintre cele nouă turnuri de comunicații ale SCOMAR. Au fost suspiciuni că era închis în mod deliberat, pentru a nu-i deranja pe «vânătorii de icre negre»”.

Doi ani mai târziu, în 2019, sistemul nu a detectat un transport de aproape două tone de cocaină care a eșuat apoi pe plajele românești, DIICOT precizând în rechizitoriul dosarului că „introducerea cocainei pe teritoriul României a survenit și în condițiile unor disfuncționalităţi tehnice la sistemul SCOMAR”.

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) precizează însă, într-un răspuns pentru Context.ro, că „începând cu anul 2009 şi până la data prezentei, Sistemul Integrat de Supraveghere a Frontierei Maritime a funcţionat neîntrerupt, defecţiunile tehnice înregistrate la diferitele echipamente care intră în compunerea subsistemelor, nefiind de natură să genereze întreruperea funcţionării acestuia”.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Publicația citată mai notează că, în decembrie 2020, a fost semnat un contract pentru mentenanța preventivă a șapte radare împreună cu reparația radarelor din opt turnuri de comunicații, iar, în anul următor, un altul pentru reparația a 13 sisteme de mentenanță corectivă (situația în care întreținerea preventivă nu a funcționat corect sau nu s-a reușit evitarea unei defecțiuni), însă două dintre cele patru contracte subsecvente au fost reziliate.

Tot în 2021, a fost aprobată printr-o hotărâre de Guvern „Nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții pentru modernizarea SCOMAR”, implicând cheltuieli de 72 de milioane de lei din Fondul pentru Securitate Internă.

În nota de fundamentare se vorbea atunci despre nevoia de asigurare a „funcționării continue a acestui sistem, precum și implementarea cerințelor operaționale, ceea ce presupune un proces de mentenanță evolutivă (modernizare) a soluțiilor tehnice existente”.

Ofertele trebuiau depuse până la 12 iulie 2022, conform datelor din SEAP, dar, notează Context.ro, atribuirea contractului a fost tergiversată din cauza unor contestații depuse de doi dintre ofertanți, așa încât până acum nu a fost semnat un contract.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

Marica13   •   10.04.2024, 09:19

Eu nu știu ce Schengen visați voi că noi nu suntem în Schengen asta e o abureală pentru alegeri

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Ce a cumpărat o româncă din Elveția cu doar 25 de lei: "E super deal"
Observatornews.ro
Ce a cumpărat o româncă din Elveția cu doar 25 de lei: "E super deal"
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI