Fotbalistul Riccardo Pizzi s-a prăbușit în minutul 17 al partidei, după ce a dat o pasă la propriul portar. Inițial, cei prezenți au crezut că este vorba despre o criză de epilepsie. Un spectator a fost cel care a sunat la numărul de urgență, însă echipajul medical sosit de la Perugia, după aproape 20 de minute, nu a făcut decât să constate decesul.

Fundașul echipei Cannara, 30 de ani, a fost declarat mort după o jumătate de oră de încercări disperate ale medicului formației de a-l readuce la viață.

Tragedia, în timpul unui meci de fotbal din Cupa Italiei Promozione

Riccardo Pizzi întâlnea pe teren propriu pe Nuova Fulginium di Foligno, într-un meci din Cupa Italiei Promozione, a notat ”La Stampa”.

Un procuror din Perugia a dispus efectuarea unei autopsii, pentru a stabili cauzele morții jucătorului, mai ales că acesta trecuse recent de vizita medicală.