Cele 24.000 pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de peste 280.000 lei, urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din zonă. Acțiunea polițiștilor de frontieră din Sighetu-Marmației a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică.

În jurul orei 02.20, un echipaj al poliţiei de frontieră a observat, pe direcţia comunei Bocicoiu Mare, judeţului Maramureş, mai multe persoane care transportau în spate de la frontiera de stat către interiorul ţării, spre un autoturism, mai multe colete voluminoase, arată emaramures.ro.

Când au observat polițiștii, contrabandiștii  au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul statului vecin.
Indivizii au fost somați să se oprească, însă nu s-au supus și au sărit în apa râului Tisa, întorcându-se înot pe teritoriul satului vecin. Polițiștii și-au informat colegii ucraineni, dar nu se știe dacă aceștia au reușit să-i prindă.

În urma lor au rămas 24 de baxuri cu ţigări, precum şi un autoturism abandonat, marca Volkswagen, cu număr de înmatriculare din Marea Britanie.

Sursa foto: Poliția de Frontieră


Citește și: FOTO&VIDEO | Silviu Lung a abandonat familia Nițu, după ce a fost condamnat pentru că a omorât un om într-un accident rutier, în 2014: „Dacă ai bani și ai numele lui, se poate orice! Noi suntem niște nimeni”


 

Urmărește-ne pe Google News