• Anunțul vine la puțin peste o săptămână de când Alfred Bulai, care a condus Departamentul de Sociologie din cadrul SNSPA, a fost acuzat public de foste studente de hărțuire sexuală, caz dezvăluit de publicația Snoop.ro, luni, 29 iulie.

Alfred Bulai a depus cerere de pensionare după apariția acuzațiilor de hărțuire sexuală. Poliția Capitalei face investigații în acest caz pentru infracțiunea de folosire a funcției în scop sexual.

Între timp, au început audierile victimelor și martorilor în dosarul deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

„Am semnat (desfacerea contractului – n.r.) cu gândul la victimele știute și neștiute ale celui care, în loc să fie profesor, un mentor pentru tinerele generații, a ales să încalce principiile de bază ale oricărei comunități civilizate și să supună mai multe persoane unui tratament nedemn și abuziv”, a spus Pricopie, adăugând că speră ca acțiunea SNSPA „să fie un exemplu și pentru alte universități sau instituții publice din România”.

„Din păcate, România rămâne una dintre țările din Uniunea Europeană în care misoginismul, agresivitatea verbală și hărțuirea sexuală sunt în general tolerate, prin lipsa de reacție instituțională și prin inexistența unor instrumente reale de ordin civil sau penal de pedepsire a agresorilor și protejare a victimelor”, mai afirmă rectorul, precizând că „această boală socială” poate fi eradicată cu ajutorul „mărturiile victimelor și implicarea tuturor instanțelor competente”.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

„Trebuie să fim alături de victime și familiile lor, prin toate mijloacele care ne stau la dispoziție și să le încurajăm să expună orice situație pe care o consideră abuzivă”, mai precizează el.

De asemenea, Remus Pricopie vorbește despre nevoia de revizuire a „întregii legislații din domeniu – nu numai cea specifică universităților -, atât în materie de drept administrativ, dar și de drept penal” pentru că altfel „nu există tratament eficient pentru fenomenul hărțuirii sexuale”.

„Subiectul declanșat de «cazul Bulai» nu se închide aici”

„Din perspectiva universității pe care o conduc, subiectul declanșat de «cazul Bulai» nu se închide aici. SNSPA va continua analiza situației create, pe mai multe planuri, în conformitate cu legislația în vigoare. Pe de o parte, Comisia de Etică va evalua în ce măsură există argumente legale pentru a extinde cercetările. De asemenea, toate datele adunate la SNSPA vor fi trimise cu celeritate către organele de anchetă penală, pentru a contribui la derularea investigațiilor deja demarate”, mai promite rectorul.

Totodată, referindu-se la „vulnerabilitățile interne” ale instituției pe care o conduce, el anunță că a „demarat procedurile pentru a realiza un audit intern, care va începe de la Facultatea de Științe Politice, Departamentul de Sociologie, și care va trebui să dea nu doar răspunsuri cu privire la ceea ce s-a întâmplat, ci și să propună măsuri pentru viitor”.

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

În mesajul său, Remus Pricopie mai susține că „afirmația potrivit căreia «toți știau» este mincinoasă și calomnioasă” și că „nu există niciun element care să o susțină”.

„Vina colectivă funcționează doar în regimurile totalitare. A acuza in corpore o întreagă comunitate academică, cu mii de membri, și a arunca cu noroi asupra tuturor profesorilor dedicați de la SNSPA poate fi util doar celor care nu au legătură cu educația, ci eventual cu interesele unor politici extremist-radicale, pe care SNSPA le-a combătut în mod constant și va continua să le combată”, afirmă el.

În același timp, rectorul SNSPA vorbește despre un „atac nejustificat” la persoane care au contribuit la construcția SNSPA și care „au definit concepte, atitudini și norme etice în învățământul românesc”. Pricopie menționează aici cazul profesoarei Mihalea Miroiu, despre care afirmă că a atras atenția, în urmă cu peste 20 de ani asupra fenomenului hărțuirii în școli și universități.

„Prin urmare, să o învinovățești azi, în 2024, pe Mihaela Miroiu pentru «lipsă de acțiune» sau «tăinuire» este ca și cum am vrea să rescriem istoria. Munca sa trebuie apreciată, nu denigrată”, mai transmite Remus Pricopie.

Dezmăț financiar al partidelor. Cheltuieli de 68,4 milioane de lei, subvenții de doar 42,31 de milioane de lei. Unde s-au dus cei mai mulți bani
Recomandări
Dezmăț financiar al partidelor. Cheltuieli de 68,4 milioane de lei, subvenții de doar 42,31 de milioane de lei. Unde s-au dus cei mai mulți bani

„Cazul Bulai”, dezvăluit în urmă cu opt zile

Alfred Bulai, în vârstă de 61 de ani, a fost acuzat de foste studente că le cerea să se dezbrace, că le mângâia și chiar că a făcut sex cu unele, a dezvăluit site-ul Snoop.ro.

Într-o declarație pentru Libertatea, Alfred Bulai a precizat: „O să am detalii și poziții clare doar după ce prezint poziția mea în Comisia de Etică din SNSPA. Vă rog să mă înțelegeți că trebuie să ofer toate lămuririle mai întâi colegilor din Comisia de Etică”.

În urma dezvăluirilor, Poliția Capitalei a anunțat pe 29 iulie, că a demarat investigațiile în acest caz, „față de persoana în cauză urmând a fi dispuse măsurile legale”, fiind vorba despre infracțiunea de folosire a funcției în scop sexual.

Pe 30 iulie, e 30 iulie, Bulai a fost suspendat de la cursuri și din toate funcţiile de la SNSPA.

Între timp, acuzații de hărțuire sexuală au apărut și la adresa actualului conferențiar universitar și prodecan al Facultății de Științe Politice la SNSPA, sociologul Marius Pieleanu. Una dintre cele care a făcut astfel de acuzații la adresa lui Pieleanu este fosta ministră a justiției Ana Birchall.

Pieleanu a anunțat că va pleca de la SNSPA.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (7)

Rafi22   •   06.08.2024, 21:00

Asa se intampla cand colegii pradatorilor sexuali nu iau atitudine! Credeti ca colegii lor nu stiau ce apucaturi au aceste animale ?

Fara   •   06.08.2024, 15:27

Pe româneşte cei doi Pieleanu si Pricopie e cu neveste angajate/pensie specială la Curtea de conturi şi nu poţi să pui să se încaiere două speciale.

Fara   •   06.08.2024, 15:22

Soata lu Pieleanu pensie si salariu la curtea de conturi e colega de serviciu cu soata lu tov Pricopie deci concluzia este cum sa desparti doua speciale

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Unica.ro
„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Libertateapentrufemei.ro
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI