Potrivit CNAS, faţă de Contractul-cadru pe anul 2017 (a cărui aplicabilitate a fost prelungită şi pentru trimestrul I al anului 2018), noul act normativ cuprinde o serie de prevederi care vizează creşterea accesului persoanelor asigurate la medicamente şi servicii medicale, debirocratizarea şi transparentizarea activităţii furnizorilor de servicii medicale, dar şi disciplina contractuală a acestora.
Din 1 iulie 2018 asiguraţii pot lua medicamentele de la oricare farmacie din ţară, aflată în contract cu casa de asigurări de sănătate
Astfel, actul normativ prevede că începând cu data de 1 iulie 2018 asiguraţii vor putea obţine medicamentele cu şi fără contribuţie personală de la oricare farmacie din ţară aflată în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Actuala reglementare, conform căreia farmacia trebuie să fie în contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate ca şi medicul prescriptor, va mai fi aplicată doar pentru medicamentele care fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat.
Investigaţiile paraclinice pot fi făcute în orice clinică din țară, indiferent cu ce casă de asigurări are contract
În plus, şi investigaţiile paraclinice recomandate de medicii aflaţi în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate vor putea fi efectuate de la 1 iulie a.c. la oricare furnizor de profil din ţară, indiferent cu ce casă de asigurări de sănătate se află acesta în relaţii contractuale.
Pachetele de servicii medicale – minimal şi de bază – se reorganizează într-o modalitate schematică, sub forma unei structuri generale în Hotărârea de Guvern, urmând ca detalierea serviciilor medicale acordate, a condiţiilor acordării şi a documentelor eliberate să fie stabilită prin normele metodologice de aplicare.
Noutăți în pachetul de servicii medicale de bază
În pachetul de servicii medicale de bază pentru asiguraţi se introduc noi servicii care vor fi oferite de medicul de familie, cum ar fi eliberarea adeverinţei pentru încadrarea în muncă a persoanelor aflate în şomaj şi eliberarea fişei sintetice pentru copilul încadrat sau care urmează să fie încadrat în grad de handicap. De asemenea, se clarifică modul de acordare a altor servicii, cum ar fi administrarea de medicamente intramuscular, subcutanat, intradermic, intravenos sau perfuzabil.
Totodată, potrivit noului contract cadru, în ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice se introduc serviciile medicale în scop diagnostic – caz. Acestea sunt servicii de spitalizare de zi care se pot acorda în ambulatoriu, dar numai de furnizorii care îndeplinesc condiţii suplimentare de eligibilitate, explică oficialii CNAS.
Medicii cu competențe în îngrijiri paliative pot încheia contracte de servicii cu casele de asigurări de sănătate
Tot în ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice, medicii care au obținut competență/atestat de studii complementare pentru îngrijiri paliative, certificați de Ministerul Sănătății, şi care lucrează exclusiv în această activitate, vor putea încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate pentru acordarea de astfel de îngrijiri în ambulatoriu. Se pot acorda până la patru consultaţii/trimestru/asigurat pentru îngrijiri paliative.
Programul de activitate de 35 de ore pe săptămână se asigură în minimul cinci zile
Pentru accesul asiguraţilor la servicii medicale în cadrul cabinetului medical din asistența medicală primară și la cabinetul din ambulatoriu pentru specialitățile clinice s-a precizat că programul de activitate de 35 de ore pe săptămână se asigură în minim 5 zile pe săptămână, iar programul de activitate pentru medicii dentişti cu integrare clinică a fost stabilit la 3 şi 1/2 ore pe zi (1/2 normă).
Bolnavii cu cancer pot merge la spital fără bilet de trimitere
Pacienții cu diagnostic oncologic confirmat, aflați în Programul național de oncologie, se vor putea prezenta fără bilet de internare pentru spitalizarea continuă.
În plus, asiguraţii vor putea transmite casei de asigurări de sănătate și prin poștă documentele necesare pentru aprobarea unui dispozitiv medical.
Procesul de contractare este simplificat
Pentru debirocratizarea activităţii furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, în proiectul noului Contract-cadru unele obligații contractuale sunt eliminate sau revizuite, iar procesul de contractare este simplificat prin eliminarea unora din documentele solicitate în prezent şi trecerea la transmiterea documentelor numai în format electronic.
Semnătura electronică devine obligatroie pentru toți medicii în contrcat cu casa de asigurări
Totodată, se prevede obligația existenței semnăturii electronice extinse/calificate pentru toți medicii care furnizează servicii în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate. Pentru medicii care își desfășoară activitatea în unități sanitare în contract cu o casă de asigurări de sănătate s-a introdus o normă tranzitorie, aceștia având obligația să dețină semnătura respectivă până cel târziu la 30 aprilie 2018.
Medicii prescriptori vor avea obligaţia generală să respecte protocoalele terapeutice de prescriere a medicamentelor. Pentru medicamentele care necesită prescriere pe bază de protocol terapeutic, dar acesta nu a fost aprobat prin Ordin al Ministrului Sănătății și al Președintelui CNAS, până la elaborarea și aprobarea protocolului în condițiile legii, prescrierea se face cu respectarea indicațiilor, dozelor și contraindicațiilor din rezumatul caracteristicilor produsului (RCP), în limita competenței medicului prescriptor.
Din 1 iulie, medicii prescriptori , obligați să respecte protocoalele terapeutice
Începând cu 1 iulie 2018, medicii prescriptori vor trebui să respecte avertizările Sistemului Informatic al Prescripției Electronice (SIPE), precum și informațiile puse la dispoziție pe pagina web a CNAS referitoare la faptul că medicamentul respectiv se prescrie cu respectarea protocoalelor terapeutice sau, după caz, că este un produs biologic.
Spitalul care nu eliberează prescripţia medicală necesară la externarea asiguratului va fi sancţionat cu reţinerea sumei de 200 de lei pentru fiecare caz externat
Potrivit CNAS au fost revizuite sancţiunile aplicabile furnizorilor, în sensul diminuării/extinderii gradualităţii, pentru o mai bună corelare cu gravitatea neîndeplinirii obligaţiilor contractuale. Totuşi, s-au introdus şi sancţiuni noi.
”Astfel, spitalul care nu eliberează prescripţia medicală necesară la externarea asiguratului va fi sancţionat cu reţinerea sumei de 200 de lei pentru fiecare caz externat la care s-a constatat nerespectarea obligației. O sancţiune similară se aplică şi în cazul furnizorilor din asistența medicală ambulatorie pentru specialități clinice, inclusiv celor de medicină fizică și de reabilitare”, arată CNAS.
Totodată s-a modificat şi modul de recuperare a sumelor imputate furnizorilor de servicii medicale, în sensul că aceasta se va face prin plată directă sau prin executare silită.
Prin noul Contract-cadru se introduc tarife unitare pentru consultaţiile de urgenţă la domiciliu şi activităţile de transport sanitar neasistat, iar pentru furnizorii de servicii de îngrijiri medicale şi/sau paliative la domiciliu se introduce valoarea de contract.
Contravaloarea îngrijirilor la domiciliu, raportată la CAS
Modul de derulare a activităţii furnizorilor de îngrijiri medicale şi/sau paliative la domiciliu în relaţie contractuală cu CAS a fost revizuit, introducându-se o serie de condiţii suplimentare de calitate şi de transparenţă, dar şi dispoziţii tranzitorii vizând adaptarea la noile condiţii. Spre exemplu, aceşti furnizori vor avea obligația de a transmite zilnic caselor de asigurări de sănătate contravaloarea serviciilor de îngrijiri efectuate în ziua anterioară, în relație contractuală cu acestea.
Totodată, pentru furnizorii de dispozitive medicale, casele de asigurări de sănătate vor avea obligația de a publica pe pagina web proprie sumele decontate lunar, pe categorii și tipuri de dispozitive.
Medicii de familie vor avea dreptul la vacanță anuală
Pentru medicii de familie, s-a reglementat dreptul la vacanţă anuală, iar pentru medicii nou-veniţi într-o localitate, va fi dublată perioada de susţinere din partea casei de asigurări de sănătate, până la constituirea listei minime de pacienţi, respectiv de la 6 la 12 luni.