Contractul de lucrări la Patinoarul Flamaropol a fost reziliat, deoarece lucrările la acest obiectiv de investiții au înregistrat întârzieri majore, anunță Primăria Municipiului București (PMB), prin intermediul unui comunicat.
Mai mult, constructorul nu a luat măsuri pentru remedierea situației, acuză PMB.
Totodată, precizează că încă de anul trecut a solicitat antreprenorului transmiterea unui program de execuție revizuit, justificarea întârzierilor înregistrate, modalitătile de recuperare a acestora, cu precizarea fermă a măsurilor și resurselor ce urmează a fi utilizate.
Deși au existat numeroase întâlniri între reprezentații PMB și constructor, acesta nu și-a asumat nici un termen.
Acum, urmează expertizarea lucrărilor executate, stabilirea restului de executat precum și lansarea procedurilor de achiziție publică pentru finalizarea obiectivului de investiții.
„Vom face toate demersurile astfel încât să terminăm acest patinoar cât mai repede posibil, iar bucureștenii să aibă un patinoar modern, la standarde europene”, declară edilul Capitalei, Gabriela Firea.