• Miercuri seară, la emisiunea lui Silviu Mănăstire de la B1TV, ministrul PNL a spus că ”operez gratis”, dar în contract scrie: ”Salariul de bază lunar brut este de 20.512 lei”.
  • Contractul și actul adițional cu clinica Polisano Sibiu conțin obligații ale angajatului Costache, care intră în contradicție cu jurământul din Constituție și cu atribuțiile legale ale ministrului Costache.
  • Puse față în față, documentele luminează un caz școală de conflict de interese.
  • Dintre deciziile luate de ministrul cabinetului Orban, de la instalare și până azi, am publicat deja unele prin care și-a favorizat angajatorul, respectându-și astfel contractul cu Polisano Sibiu, dar încălcându-și contractul cu cetățenii. 
  • Cu documente obținute din interiorul Ministerului Sănătății, Libertatea arată azi cum, pe 18 noiembrie 2019, ministrul Costache a introdus de la calculatorul său trei clinici private, printre care și Polisano Sibiu, în modificarea unor Ordine de ministru care stabileau finanțarea pe bani publici a Acțiunilor Prioritare ATI și Cardio!  

În contractul din 7 noiembrie 2019 între Clinica Polisano Sibiu și angajatul Victor Costache scrie:

”Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligații:
c) obligația de fidelitate față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu”.

13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE
Recomandări
13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE

În Constituția României scrie:

”ARTICOLUL 104. Jurământul de credință. 

(1) Primul-ministru, miniștrii și ceilalți membri ai Guvernului vor depune individual, în fața Președintelui României, jurământul de la Articolul 82”. 

Pe 4 noiembrie 2019, ministrul Sănătății Victor Costache, din guvernul PNL, a depus următorul jurământ, la Palatul Cotroceni: ”Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.

Contractul dintre ministrul Victor Costache și Clinica Polisano
Contractul dintre ministrul Victor Costache și Clinica Polisano

Clinica privată dădea „dispoziții cu caracter obligatoriu”

Relația contractuală dintre clinica Polisano din Sibiu, rețea cumpărată de gigantul privat Medlife, și medicul primar Victor Costache îi dă angajatorului dreptul ”să dea dispoziții cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva dispozițiilor legale” și-l obligă pe salariat la ”fidelitate”.

Guvernul vrea să înlocuiască sobele tradiționale ale românilor cu pompe de căldură. „Costurile sunt enorme”, spun specialiștii
Recomandări
Guvernul vrea să înlocuiască sobele tradiționale ale românilor cu pompe de căldură. „Costurile sunt enorme”, spun specialiștii

În actul adițional 1590 din 7 noiembrie 2019 devin clare obligațiile angajatului Victor Costache, care este simultan ministru al Sănătății.

Prin contract, Costache s-a angajat să nu ”deturneze” pacienții către sistemul public sau alte clinici private!

Astfel, în timp ce:

  • Precum orice om din personalul MS, ministrul Victor Costache este obligat prin codul etic să fie ”independent și imparțial” și ”să aibă o atitudine obiectivă, neutră față de orice interes economic”,
  • Actul adițional cu Polisano, la Articolul 3 NECONCURENȚA, punctul 3.2 b), îi cere ”să nu întreprindă acțiuni care pot avea ca efect deturnarea clienților sau angajaților Angajatorului spre o altă societate cu activitate similară, unde Salariatul are interese de orice natură (salariat, consultant, director, administrator, asociat)”.

Altfel spus, ca ministru, Victor Costache trebuie să aibă grijă ca să nu recruteze în minister sau în structurile publice oameni de la Polisano sau, și mai absurd, să aibă grijă ca deciziile sale ca ministru să nu ”deturneze”, de pildă, pacienții Polisano, numiți ”clienți”, spre sistemul public, al cărui responsabil este!

Când a inițiat actul guvernamental prin care a ridicat restricțiile de folosire a banilor publici de la CNAS către spitalele private, inclusiv către Polisano, Victor Costache s-a achitat de obligațiile din contract de a ajuta clinica să nu i se deturneze pacienții, ci chiar să obțină pacienți noi.

Câți bani au cheltuit principalii candidați la președinție pe Facebook și Instagram pentru promovare în precampania electorală
Recomandări
Câți bani au cheltuit principalii candidați la președinție pe Facebook și Instagram pentru promovare în precampania electorală

S-a obligat la Polisano să nu acționeze „în favoarea” pacienților sau a altor spitale!

Și mai flagrant este, tot la Articolul 3 NECONCURENȚA, punctul 3.1, litera a).

Angajat al Polisano-Medlife și ministru în același timp, Victor Costache ”se obligă să nu presteze activitate în nume propriu, ca și salariat sau printr-o altă formă de angajare (ex. PFA, PFI) în interes propriu sau în favoarea altor persoane/companii care desfășoară activitate în același domeniu ca și Angajatorul sau clienți, concurenți, furnizori ai ANGAJATORULUI”.

Un ministru care să se angajeze sub propria semnătură să nu acționeze în favoarea spitalelor, altul decât cel la care este angajat, sau în favoarea pacienților încalcă Constituția, Legea Sănătății, Legea Concurenței și toate prevederile pe care cineva le-a putut gândi în arhitectura democratică.

Actul adițional la contracul ministrului Victor Costache cu Clinica Polisano
Actul adițional la contracul ministrului Victor Costache cu Clinica Polisano

Cum a trecut ministrul Polisano Sibiu pe lista spitalelor care pot lua bani publici din ATI!

În afară de contractul de la Polisano, Libertatea a intrat în posesia mai multor documente electronice, de data asta din interiorul Ministerului Sănătății.

Pe 18 noiembrie 2019, la 10 zile după semnarea noului contract al său ca angajat cu clinica Polisano, ministrul Victor Costache intră pe fișierul Google Docs intitulat ”Ordin 447 din 2015 update 2019”, care modifica Ordinul de ministru numărul 447 din 2015.

Lista spitalelor private care pot beneficia de fonduri publice, modificată de ministrul Victor Costache
Lista spitalelor private care pot beneficia de fonduri publice, modificată de ministrul Victor Costache

Documentul se referă la Acțiunile Prioritare, o formă de finanțare pentru ”pacienţii critici din secţiile ATI adulţi/copii şi terapie intensivă nou-născuţi, finanţând costurile specifice pentru tratamentul acestor pacienţi care nu pot fi acoperite din fondurile obţinute pe baza contractelor cu casele de asigurări”.

Ajuns la clinicile care beneficiază de acest program, la ora 1:24 PM ministrul Costache trece cu mâna lui trei spitale private, până acum programul fiind dedicat doar spitalelor publice.

Dintre toate spitalele private din țară, ministrul alege:

”25. Spitalul Sanador Bucuresti
26. Clinica Polisano Sibiu
27. Clinica Monza Bucuresti”.

Sunt singurele spitale private dintr-o lungă listă de spitale publice. 

Sfătuit de oameni din minister că favorizarea propriului spital este flagrantă, Victor Costache a eliminat mai apoi aceste modificări și a completat că lista poate fi modificată prin ordin al ministrului.

Ministrul Victor Costache susține că ANI i-a permis să desfășoare “activitatea medicală”. Din răspunsul ANI, pe care îl publicăm mai jos, aceasta și-a exprimat, într-adevăr, un punct de vedere favorabil, dar nu rezultă că ar fi primit contractul și anexa pe care publicul le vede astăzi.


Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Știrileprotv.ro
Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Viva.ro
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Libertateapentrufemei.ro
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
FANATIK.RO
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
GSP.RO
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Financiarul.ro
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Observatornews.ro
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI