Războiul din Ucraina se află într-un impas, un lucru recunoscut chiar de generalul Valeri Zalujnîi, comandantul-șef al Ucrainei, într-un interviu recent. Și cel puțin deocamdată, mult așteptata contraofensivă care a început în iunie pare să se fi blocat, aducând puține câștiguri teritoriale Kievului.
O serie de grafice publicate de revista The Economist ajută mai bine la explicarea ultimelor evoluții.
Primul grafic utilizează date obținute din satelit pentru a monitoriza activitățile de război, cu ajutorul unui sistem inventat de NASA pentru detectarea incendiilor de vegetație. Modelul The Economist, care folosește inteligența artificială, a fost adaptat pentru a identifica focurile cauzate de activitățile de război – cele de la explozibili sau tirurile de artilerie, spre exemplu.
Sistemul poate fi indus în eroare de o serie de factori, inclusiv de condițiile meteorologice, dar oferă un tipar credibil, pe termen lung, scrie The Economist. Modelul a detectat corect operațiunile de la sfârșitul lunii mai, care au pus bazele asaltului ulterior ucrainean din iunie.
Până la jumătatea lunii august, au fost detectate zilnic aproape o mie de focuri care aveau legătură cu războiul, în timp ce forțele ucrainene se îndreptau spre sud, spre principala linie defensivă a Rusiei din regiunea Zaporojie, eliberând în cele din urmă localitatea Robotine, pe 28 august.
Începând cu 13 octombrie însă, sistemul a detectat mai puțin de 300 de incendii în zilele cu cer relativ senin, ceea ce sugerează o încetinire a activității.
Principala sarcină a Kievului
Cel de-al doilea grafic arată cât de mult teritoriu a fost câștigat de o tabără sau alta. Folosind hărți actualizate periodic de către Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un think-tank cu sediul la Washington, analiștii au putut estima cât teritoriu au câștigat Rusia sau Ucraina în ultimele luni.
Datele arată, spre exemplu, câștigurile masive ale Rusiei în primele zile de luptă, urmate de pierderi semnificative pe măsură ce Ucraina și-a organizat apărarea.
În timpul contraofensivei ucrainene din toamna anului trecut, spre exemplu, Rusia a pierdut 13% din teritoriile pe care le ocupa în Ucraina, în special în Harkov și Herson. Prin comparație, contraofensiva din acest an nu a oferit aproape deloc câștiguri durabile Ucrainei.
Evoluția teritoriului ucrainean controlat de Moscova, de la debutul invaziei – în procente
Un al treilea grafic este o hartă care arată unde au loc luptele actuale. Axa din sud include localitatea Robotine și un avans ucrainean spre orașul Tokmak, pe care un general ucrainean l-a descris drept „obiectivul minim” al ofensivei.
Oficialii ucraineni spun că, deoarece desfășoară atacuri cu unități reduse, pe jos, mai degrabă decât mari asalturi cu blindate, militarii vor putea să continue ofensiva chiar și atunci când iarna va înmuia terenul. Dar muniția rămâne o constrângere, iar reducerea activității de război sugerează că obuzele ar putea deveni rare chiar în momentul în care obuzele nord-coreene încep să ajungă în Rusia.
Vremea va juca un rol important în operațiunile militare. Dacă va începe să plouă, vor fi desfășurate mai puține avioane și drone de atac. De asemenea, operațiunile cu blindate și alte vehicule vor fi mai dificile. Artileria însă va fi folosită la fel de mult ca în prezent, au spus experții.
În acest moment, a explicat Volodimir Fito, purtător de cuvânt al forțelor terestre ucrainene, principala sarcină a Kievului este de a tăia lanțurile de aprovizionare și logistica forțelor de ocupație rusești, atât pe front, cât și în spatele liniilor de front.
„Dacă vom reuși să facem acest lucru, cred că vremea ne va ajuta să îi înghețăm și să îi gonim din Ucraina”, a spus el, citat de publicația Ukrainska Pravda.
Asalt rusesc neîncetat în Avdiivka
Deocamdată, una dintre cele mai fierbinți zone ale frontului este orașul estic Avdiivka, unde rușii sunt cei aflați în ofensivă.
Analiștii ISW au observat luni că forțele rusești au continuat operațiunile ofensive în apropiere de Avdiivka și au obținut câștiguri confirmate. Imaginile geolocalizate publicate în ultimele zile arată că forțele rusești au avansat recent până la periferia estică a localității Stepove (la 3 km nord de Avdiivka).
Oficialii ucraineni au spus că forțele Kievului au respins mai multe atacuri în ultimele zile în Avdiivka, dar că trupele ruse continuă să își consolideze prezența în zonă și să lanseze noi încercări de a pătrunde în localitatea strategică.
„Inamicul aduce, de asemenea, din ce în ce mai multă infanterie. Dar când au încercat să desfășoare vehicule blindate alaltăieri, două tancuri și alte 14 vehicule au fost distruse”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, Oleksandr Ștupun, citat de Reuters.
Vitalii Barabaș, șeful administrației militare din Avdiivka, a declarat pentru agenția publică de presă Ukrinform că pierderile rusești în actuala ofensivă asupra orașului se ridică la minimum 3.000-4.000 de morți și alți 7.000-8.000 de răniți.
El a precizat că „nici măcar o singură clădire” nu mai este intactă în oraș, în care au mai rămas în jur de 1.500 din cei 32.000 de locuitori de dinainte de război, iar evacuările continuă. Spitalul funcționa sub bombardamente constante și un singur magazin era deschis.