Marcel Ciolacu a fost întrebat, vineri, 9 august, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD, dacă Nicolae Ciucă s-a oferit să îi dea cadou unul din primele volume ale cărţii sale. „Îmi tot spune de două luni, să mi-l ofere odată. Staţi să mi-l ofere întâi”, a răspuns Ciolacu.

Premierul a fost întrebat dacă va scrie prefaţa acestei cărţi, aşa cum afirmase purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. „Nu m-a solicitat pentru prefaţă”, a afirmat liderul PSD.

Preşedintele PNL anunţa, miercuri, că îi va trimite lui Ciolacu un exemplar din cartea sa „Un ostaş în slujba ţării” şi, având în vedere că încasările vor fi donate, speră că volumul va fi într-adevăr un bestseller.

Anterior, premierul comentase faptul că panourile prin care este promovată cartea preşedintelui PNL au fost achitate din bani publici, din subvenţia primită de PNL ca partid parlamentar. „O să fie un best-seller, sunt ferm convins, mai ales că ţinem cont de ce promovare a avut”, a răspuns Ciolacu.

„Să se ocupe cu maximă atenție de situația de la Pantelimon”

Reacția lui Ciucă a venit printr-o postare pe Facebook.

„Am observat ardoarea cu care premierul Marcel Ciolacu aduce în discuţie problema cărţii pe care am scris-o. Îi transmit să stea liniştit! Va avea un exemplar cu dedicaţie, sper că va reuşi să-l citească. Dar până atunci, în calitate de partener de coaliţie, îi solicit să trateze cu maximă responsabilitate situaţia de la Spitalul Pantelimon. Am observat controversele din presă şi declaraţiile contradictorii ale premierului”, a scris Ciucă.

Urmărește-ne pe Google News