Administrația Finanțelor Bacău a emis decizii de impunere pentru nu mai puțin de 21.000 de contribuabili băcăuani. Hârtiile vor ajunge la destinatari în aceste zile și cuprind informarea că au realizat venituri în anul 2015 pentru care ar fi trebui să plătească la sănătate, relatează zdbc.ro.

Mai exact, dacă oamenii nu erau atunci salariați ori pensionari, toți cei care au avut un venit cât de mic, sau un cont în bancă pentru care au primit dobândă chiar și 1 leu, trebuie acum să achite 348 de lei pentru asigurarea de sănătate, arată sursa citată.

Jumătate din aceste persoane au avut venituri mici și chiar vorbim despre vârstnici care au dat terenul în arendă și au primit o sumă modică, dar pentru care datorează acum contribuție la sănătate”, a explicat purtătorul de cuvânt al Administrației Finanțelor Bacău, Adrian Anghel. Datoriile sunt calculate doar pentru jumătate din anul 2015, anterior acestuia fiind dată o amnistie fiscală. Termenul de plată al datoriilor este 30 iunie.

Sursa foto: zdbc.ro


Citește și: PSEUDOMEDICINĂ! Clinica lui Becali face terapie cu vâsc pentru bolnavii de cancer. Febră indusă în tot corpul, ca să ”fiarbă” cancerul!


 

Google News Urmărește-ne pe Google News