„Proiectul de ordin a fost transmis pentru aviz sau eventuale propuneri şi observaţii direcţiilor de specialitate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Ministerului Finanţelor Publice, precum şi Casei Naţionale de Pensii Publice, Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Ministerului Sănătăţii. De asemenea, propunerile şi observaţiile acestor instituţii au fost supuse discuţiei, în cadrul mai multor întâlniri de lucru şi incluse în proiectul de ordin care se află, în prezent, în curs de analiză şi avizare”, au declarat reprezentanții ANAF.
Transferul responsabilității de colectare a contribuțiilor de sănătate pentru persoanele care derulează activități independente de la Casa Națională de Pensii la ANAF se va face până la iulie 2012, potrivit scrisorii de intenție a României asumate în cadrul acordului cu FMI.

 
 

Urmărește-ne pe Google News