Încă 22 de operatori economici au fost controlaţi de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în cadrul Comandamentului Litoral 2023, în satul de vacanţă Mamaia, precizează ANPC, într-un comunicat de presă.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate opt avertismente şi amenzi contravenţionale în valoare de 132.000 de lei, adaugă sursa citată.

„Măsurile complementare aplicate au fost: oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de circa 25.000 de lei; oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, pentru 7 operatori economici; propunerea încetării practicilor comerciale incorecte pentru 44 de operatori economici”, arată ANPC.

Principalele abateri constatate:

  • folosirea unor produse şi servicii nesigure;
  • lipsa autorizaţiei de funcţionare sau a vizei anuale de funcţionare;
  • neasigurarea utilizării grupului sanitar în mod gratuit;
  • folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, deteriorate, cu grad mare de uzură;
  • nerespectarea regimului de temperatură de depozitare şi expunere a produselor alimentare;
  • lipsa protecţiei preparatelor faţă de mediul înconjurător, împotriva infestării;
  • nerespectarea vecinătăţilor produselor alimentare;
  • folosirea unor plase de protecţie împotriva insectelor deteriorate;
  • nedelimitarea zonelor de plajă (neasigurarea procentului de 30% din suprafaţa plajei cearceafurilor);
  • lipsa dovezii igienizării saltelelor;
  • folosirea unor saltele pătate;
  • comercializarea unor jucării periculoase, fără etichete, fără marcaj CE;
  • comercializarea unor produse nealimentare fără etichete traduse în limba română;
  • folosirea unor condiţii de depozitare insalubre;
  • folosirea unor cântare fără verificare metrologică Finalizat PVCC 1079752;
  • informare incorectă privind substanţele posibil alergene;
  • desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică în spaţii neadecvate;
  • lipsa graficului de schimb a uleiului de prăjire;
  • schimbarea stării termice a produselor alimentare;
  • lipsa informării referitoare la declaraţia nutriţională, alergeni, produs provenit din produs congelat;
  • lipsa grupurilor sanitare, a duşurilor şi a vestiarelor;
  • lipsa recipientelor de colectare a deşeurilor;
  • lipsa afişării preţului de comercializare şi depozitarea băuturilor direct pe paviment.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (5)

emy69emy   •   15.07.2023, 03:23

Amenzi și avertismente...apoi revin la același obiceiuri...caci e mai profitabil...

emy69emy   •   15.07.2023, 03:20

An de an,aceasi poveste...și va rămâne la fel,pana nu se schimba mentalitatea

asdqaz   •   14.07.2023, 23:27

an de an fac bugetul de acolo

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI