Încă 22 de operatori economici au fost controlaţi de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în cadrul Comandamentului Litoral 2023, în satul de vacanţă Mamaia, precizează ANPC, într-un comunicat de presă.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate opt avertismente şi amenzi contravenţionale în valoare de 132.000 de lei, adaugă sursa citată.
„Măsurile complementare aplicate au fost: oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de circa 25.000 de lei; oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, pentru 7 operatori economici; propunerea încetării practicilor comerciale incorecte pentru 44 de operatori economici”, arată ANPC.
Principalele abateri constatate:
- folosirea unor produse şi servicii nesigure;
- lipsa autorizaţiei de funcţionare sau a vizei anuale de funcţionare;
- neasigurarea utilizării grupului sanitar în mod gratuit;
- folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, deteriorate, cu grad mare de uzură;
- nerespectarea regimului de temperatură de depozitare şi expunere a produselor alimentare;
- lipsa protecţiei preparatelor faţă de mediul înconjurător, împotriva infestării;
- nerespectarea vecinătăţilor produselor alimentare;
- folosirea unor plase de protecţie împotriva insectelor deteriorate;
- nedelimitarea zonelor de plajă (neasigurarea procentului de 30% din suprafaţa plajei cearceafurilor);
- lipsa dovezii igienizării saltelelor;
- folosirea unor saltele pătate;
- comercializarea unor jucării periculoase, fără etichete, fără marcaj CE;
- comercializarea unor produse nealimentare fără etichete traduse în limba română;
- folosirea unor condiţii de depozitare insalubre;
- folosirea unor cântare fără verificare metrologică Finalizat PVCC 1079752;
- informare incorectă privind substanţele posibil alergene;
- desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică în spaţii neadecvate;
- lipsa graficului de schimb a uleiului de prăjire;
- schimbarea stării termice a produselor alimentare;
- lipsa informării referitoare la declaraţia nutriţională, alergeni, produs provenit din produs congelat;
- lipsa grupurilor sanitare, a duşurilor şi a vestiarelor;
- lipsa recipientelor de colectare a deşeurilor;
- lipsa afişării preţului de comercializare şi depozitarea băuturilor direct pe paviment.