Recent a fost lansată campania de responsabilitate intitulată „Prevenţia salvează vieţi!”, care va facilita accesul gratuit în clinicile partenere pacienţilor care se vor programa la medic, până pe 12 februarie, exclusiv prin aplicația Docbook.

România se află pe locul 9 în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de cancer, potrivit datelor Eurostat. Suntem pe locul întâi în topul ţărilor cu cele mai multe decese survenite în urma cancerului de col uterin. Aceste date îngrijorătoare sunt explicate de medicii oncologi prin depistarea tardivă a maladiei, în condiţiile în care românii nu fac controale regulate şi amână sfătuirea cu medicul până în momentul în care simptomele devin insuportabile.

În acest context, Docbook, prima aplicaţie din România pentru programări online la medic, lansează campania „Prevenţia salvează vieţi!”, prin care va oferi pacienților peste 500 de controale și investigații gratuite, în 10 clinici din București. „Controalele regulate sunt primul și cel mai important pas în acest sens, iar noi, alături de clinicile partenere, vom oferi pacienților români, pe în perioada 5-12 februarie 2018 , sute de controale și investigații GRATUITE: ecografii mamare, mamografii, consultații ginecologice, consultații gastroenterologie, consultații dermatologice, consultații prostată, teste Papanicolau, consultații senologice”, a declarat Cristian Barbu, fondatorul Docbook.
Aceste screening-uri vizează depistarea tipurilor de cancer cu o incidenţă ridicată în România, respectiv cancerul de sân, cancerul de col uterin, cancerul de colon şi cancerul endometrial – în cazul pacientelor femei – şi cancerul de colon, cancerul de prostată, cancerul pulmonar şi cancerul de vezică urinară – în cazul pacienţilor bărbaţi.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

Aplicația te ajută să te programezi la ce medic vrei

Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cancerul de plămâni şi cel de sân fac cele mai multe victime: 27,3% dintre bărbaţii români care îşi pierd viaţa din cauza afecţiunilor oncologice suferă de cancer la plămâni, în timp ce cancerul de sân ucide, anual, 17% dintre femei. În total, aproximativ 50.000 de români pierd, în fiecare an, lupta cu această maladie necruţătoare.
Campania „Prevenția salvează vieți!” se adresează pacienților din București, iar în cadrul campaniei sunt oferite peste 500 de consultații și investigații gratuite la clinicile partenere: Medicare, Clinica Donna, Clinica Academica, Lotus Med, Medicales, LaurusMedical, Spitalul Monza, Neolife, Hipocrat 2000, Mediplus Company.

Programările pot fi făcute online, în timp real, direct de pe smartphone sau web, prin intermediul aplicației Docbook. De asemenea, utilizatorii pot să consulte disponibilitatea medicilor, competenţele lor profesionale şi pot obţine confirmarea programării, totul în mai puţin de un minut. Aplicaţia este conectată non-stop la toate sistemele de programare ale clinicilor şi cabinetelor medicale private partenere şi permite utilizatorilor să caute doctori după nume, localitate, specialitate, data şi forma de plată acceptată.

Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul
Recomandări
Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul

CITEȘTE ȘI: 

EXCLUSIV/ Sute de clienți înșelați vor 375.000 de euro de la Omnia Turism. Se fac investigații pentru evaziune fiscală și înșelăciune

Cât de gravă a ajuns problema infrastructurii în România. eMag livrează mai ușor în Bulgaria decât în anumite orașe din țara noastră

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI