„Să nu transformăm accidentele în obișnuință: Adoptăm măsuri de prevenție în locurile de joacă, în școli și în spitale”, a transmis Rareș Hopincă, în postarea în care apare inspectând locurile de joacă din București.

„Este o prioritate să dispunem controale și verificări la mai multe locuri de joacă din București, date fiind evenimentele nefericite produse în ultima perioadă. Am ieșit astăzi pe teren și am vizitat mai multe spații de recreere pentru cei mici de pe raza Capitalei și am observat o serie de nereguli“, a transmis prefectul Capitalei.

El a precizat că „am notat toate neregulile” și a pregătit „un set de măsuri, pe care îl voi propune și îl vom discuta vineri, de la ora 10.00, în cadrul Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență”.

În filmarea de pe Facebook, în afară de mizeria și gropile din locurile de joacă pentru cei mici, Hopincă a găsit mai multe instalații defecte, sparte ori complet nefuncționale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News