O petiţie împotriva ACTA cu peste 2,4 milioane de semnături, a fost trimisă PE, iar dezbateri pe acest subiect vor avea loc marţi după-amiază în Comisia de industrie, cercetare şi energie (ITRE) şi miercuri în Comisia de comerţ internaţional (INTA).

Semnatarii petiţiei se tem că ACTA ar putea fi o ameninţare la adresa internetului liber şi deschis. Petiţia va fi examinată în cadrul Comisiei pentru petiţii a PE (PETI).
„Prin primirea acestei petiţii, comisia noastră este din nou abordată pentru a juca un rol fundamental în ascultarea îngrijorărilor cetăţenilor europeni şi în oferirea unui loc unde aceştia îşi pot exprima opiniile”, a declarat preşedintele PETI, Erminia Mazzoni.
Toate statele UE – cu excepţia Ciprului, Estoniei, Slovaciei, Germaniei şi Olandei – plus SUA, Australia, Canada, Japonia, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud şi Elveţia au semnat ACTA.
Există temeri că acordul ar favoriza interesele marilor companii în detrimentul drepturilor cetăţenilor. Punerea în aplicare a acordului pe internet este văzută ca o ameninţare la viaţa privată şi drepturile omului.
 
 

Urmărește-ne pe Google News