„Astfel, conturile ELCEN au fost blocate din dispoziția executorului judecătoresc, mandatat de către directorul general Distrigaz Sud Rețele, Dan Pantilie. În plus, poprirea a fost extinsă și asupra terților popriți, clienți ai ELCEN, printre care și RADET București. Poprirea a fost instituită de către Distrigaz Sud Rețele pentru suma de 11,67 milioane lei, reprezentând dobânzi de întârziere la plată a serviciilor de distribuție a gazelor naturale. Precizăm că debitul principal asupra căruia au fost calculate aceste penalități de întârziere s-a achitat cu depășirea datelor scadente, motivat de neachitarea de către RADET București a obligațiilor de plată înregistrate față de Electrocentrale București, ce depășesc la data prezentei suma de 3,6 miliarde de lei”, se arată în comunicat.

Conform documentului, în acest moment, Primăria Municipiului București are disponibilă o sumă de aproximativ 6,7 milioane de lei, reprezentând subvenția aferentă lunii iulie 2016, pentru care RADET a realizat deja decontul, în baza facturii emisă de către ELCEN.

„Conform OG 36/2006, plata subvenției trebuie să fie efectuată de către Primăria Municipiului București în termen de 15 zile de la primirea decontului. Scadența acestei obligații de plată, la data prezentei, este depășită în mod nejustificat. Din cauza acestui blocaj, ELCEN se află în imposibilitatea de a plăti gazele naturale necesare și serviciile aferente, de transport și distribuție, și, pe cale de consecință, există riscul major ca, începând din data de 10.09.2016, producția de energie electrică și termică să fie sistată’, menționează sursa citată.

Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”
Recomandări
Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a afirmat miercuri seară că RADET are o datorie față de ELCEN pe care trebuie să o achite, iar dacă acest lucru nu se petrece, ELCEN intră în incapacitate de plată și nu va putea livra agent termic și apă caldă către RADET.

„Politizarea situației dintre ELCEN și RADET afectează ambele societăți în mod negativ. Repet ceea ce am mai spus și ar trebui să fie foarte bine cunoscut publicului: între cele două entități există o dispută economică pe care justiția a și tranșat-o în bună măsură. RADET are o datorie față de ELCEN pe care trebuie să o achite. Dacă acest lucru nu se petrece, ELCEN intră în incapacitate de plată și nu va putea livra agent termic și apă caldă către RADET. Nu este nevoie de politizarea situației pentru că acest lucru va amâna plata datoriilor și, în consecință, Bucureștiul va fi cel care va suferi. În cazul ELCEN — RADET există o deciziei a justiției pe care ambele părți trebuie să o respecte. ELCEN nu oprește apa caldă în București, dar RADET poate falimenta ELCEN și astfel să ajungem la o situație catastrofală”, subliniază ministrul Energiei.

Aproape jumătate din Bucureșteni nu vor mai avea apă caldă

Klaus Iohannis a aprobat declasificarea informațiilor prezentate de SRI, SIE și MAI, în ședința CSAT: Campania lui Călin Georgescu a fost finanțată de un „donator”
Recomandări
Klaus Iohannis a aprobat declasificarea informațiilor prezentate de SRI, SIE și MAI, în ședința CSAT: Campania lui Călin Georgescu a fost finanțată de un „donator”

La începutul acestei săptâmâni, ELCEN arăta, într-un comunicat, că aproape jumătate din locuitorii Capitalei vor rămâne fără apă caldă în perioada următoare, după ce Distrigaz a decis limitarea debitului de gaze naturale, din cauza datoriilor.

„Din cauza unei sume restante de 147,2 milioane de lei, Distrigaz a luat decizia, și a notificat ELCEN în acest sens, ca, începând cu data de 05.09.2016, să reducă presiunea gazului natural, în mod constant, până la limita de avarie (2 bari), fapt pus în practică la această oră. Datoria a fost acumulată în perioada ianuarie 2016 — iunie 2016. În cazul în care aceasta nu va fi achitată, Distrigaz a informat ELCEN că va trece la aplicarea măsurii sistării serviciului de distribuție și, pe cale de consecință, agregatele energetice de la CTE Vest se vor opri”, potrivit comunicatului.

Ca urmare, nu se va mai putea furniza energie termică pentru aproximativ 40% dintre locuitorii Bucureștiului — cartierele Drumul Taberei, Militari și Crângași, dar și o parte din centrul Capitalei.

La rândul său, Distrigaz Sud Rețele a menționat că măsura de limitare a debitului de gaze naturale către Electrocentrale București SA va fi menținută până la recuperarea integrală a datoriei și a fost luată după ce au fost parcurse toate etapele de mediere în vederea eșalonării debitelor.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
FANATIK.RO
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI