Convingerile „de conștiință” ale medicilor nu pot afecta drepturile pacientelor. Totuși, 34 de spitale refuză să facă avort la cerere

În cea de-a doua parte a demersului jurnalistic încercăm să vă ghidăm printre explicațiile fenomenului – dar și să vă arătăm de ce, chiar și acolo unde secții întregi de obstetrică-ginecologie refuză să ofere întreruperi de sarcină, rămâne obligația sistemului sanitar, deci a statului, de a asigura continuitatea serviciului.

Unele dintre aceste spitale nu mai prestează astfel de servicii medicale la cerere de mai bine de zece ani. Între unitățile sanitare investigate, doar două au o decizie administrativă în acest sens, SJU Neamț și Spitalul Municipal Hunedoara.

• La nivel de clinici specializate de obstetrică-ginecologie, din cele nouă naționale, două nu fac întreruperi la cerere.
• La Maternitatea Brașov, procedura nu mai este oferită din 2015.
• La Maternitatea Cuza-Vodă din Iași, procedura nu mai este oferită de cel puțin șase ani. 
• La Maternitatea din Galați se oferă doar avorturi la cerere medicamentoase, nu și chirurgicale. 
• La nivelul spitalelor județene de urgență avem 6 unități care nu fac întreruperi de sarcină. Vorbim de spitalele din Neamț, Vaslui, Călărași, Olt, Dolj și Satu Mare.
• La nivelul celor 61 de spitale municipale avem 25 de unități care nu fac avorturi la cerere. 

Recomandări

Fiica lui Adrian Kreiner cere ucigașilor tatălui său daune de 3 milioane de euro. Suspecții, la proces: „Nu recunosc omorul”

În rândul celor cinci spitale de urgență din București către care am trimis solicitări, unul nu face avorturi la cerere. Este vorba de Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila.

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti face doar avorturi medicamentoase.

Ce este avortul medicamentos

Avortul medicamentos presupune administrarea orală și vaginală a unor comprimate. Spre deosebire de cel chirurgical, efectuat de doctor, avortul medicamentos înseamnă mai multă responsabilitate din partea pacientei, care își administrează independent măcar o parte din tratament. Dacă avortul chirurgical durează câteva minute, cel medicamentos se întinde pe câteva zile.

Cea mai importantă diferență între cele două proceduri e reprezentată de perioada în care pot fi realizate. Dacă la avort chirurgical se poate apela până în a 12-a săptămână de sarcină, cel medicamentos este timpuriu, putând fi utilizat ca metodă abortivă până în a șaptea săptămână. 

Județe în care nu s-a făcut niciun avort la cerere în ultimii ani

În județul Sălaj, pe lângă SJU Zalău, care ne-a spus că face întreruperi la cerere, dar a raportat 0 cazuri în 6 ani, mai este un spital orășenesc care are secție de obstetrică-ginecologie. Însă și acesta a raportat tot 0 cazuri în ultimii patru ani și jumătate. Practic, la nivelul județului Sălaj nu s-a făcut niciun avort la cerere în ultimii ani.

Recomandări

Procesul foștilor clerici Cornel Onilă și Sebastian Jitaru a ajuns la Înalta Curte. Detalii din dosarul agresiunilor sexuale împotriva elevilor de la seminar

În județul Olt, din cele 4 spitale cu secții de obstetrică-ginecologie, două nu fac întreruperi la cerere. Spitalul Municipal Caracal nu mai face avorturi la cerere din 2016. Iar SJU Slatina nu mai face această procedură din 2009, din lipsă de spațiu.

Începând cu 2018, un singur avort la cerere a fost raportat la nivelul spitalelor publice din județ.

În județul Hunedoara, SJU Deva spune că face întreruperi voluntare, dar nu are niciun avort la cerere raportat în ultimii șase ani. Spitalele Municipale Hunedoara, Orăștie, Lupeni și Brad nu fac întreruperi de sarcină la cerere. Spitalul Municipal Vulcan spune că oferă procedura.

A raportat însă 0 cazuri între 2015 și 2020.

La Botoșani, potrivit răspunsului furnizat de spitalul județean local, serviciul medical de avort la cerere este oferit strict în baza „motivației de conștiință” a medicilor. De altfel, spitalul are două secții de obstetrică-ginecologie și doar medicii secției a II-a onorează solicitările de întrerupere voluntară a sarcinii.

La Ploiești, unitatea județeană de urgență arată în răspunsul formulat la solicitarea noastră că nu oferă servicii de avort la cerere pentru că ele pot fi oferite doar într-un spital de monospecialitate. Aserțiunea e, în cel mai bun caz, discutabilă – din moment ce zeci de spitale județene din România fac totuși întreruperi de sarcină. 

Recomandări

Un cuplu de români, Florin și Axinia, dispărut în inundațiile din Spania, e căutat în orezărie de copii: „M-au sunat părinții să-mi spună că-i ia apa”

SJU Ploiești susține că pacientele refuzate de spital se pot adresa Maternității Ploiești sau unui cabinet privat. În pandemie, eventualelor solicitante le-a rămas doar varianta clinicii private, întrucât maternitatea din localitate a sistat serviciul de avort la cerere din cauza COVID-19.

În fine, o mențiune specială pentru Spitalul Județean de Urgență Ilfov. Deși statistica pe care ne-au furnizat-o indică faptul că oferă servicii de avort la cerere, unitatea refuză să pună la dispoziție eventuale solicitări ale cadrelor medicale în care se solicită sistarea serviciului.

Administrația spitalului consideră că astfel de solicitări „nu sunt de interes public” și nu privesc desfășurarea activității medicale.

Ce spune jurisprudența CEDO

Pe rolul Curții Europene pentru Drepturile Omului au existat, în ultimul deceniu, două dosare împotriva statului polonez care au pus în discuție acordarea serviciilor medicale de avort la cerere (n.r. – Polonia este una dintre țările europene în care s-a încercat în mod repetat restrângerea dreptului la întrerupere voluntară a sarcinii).

Argumentația legală folosită în hotărârile CEDO poate oferi un cadru relevant de discuție și pentru situația românească evidențiată de documentarea realizată de colectivul nostru jurnalistic.

Într-o decizie CEDO din 2011, emisă în cazul R.R. împotriva Poloniei, este prezentat, printre altele, argumentul Raportorului special privind dreptul fiecăruia de a se bucura de cel mai înalt standard de sănătate fizică şi mintală (din cadrul Oficiului Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului).

Potrivit acestuia, „dacă un stat a permis furnizorilor să se opună conştient furnizării de servicii de sănătate, trebuie să se asigure că are alte proceduri adecvate pentru protejarea abilităţii femeilor de a-şi exercita în mod eficient drepturile prevăzute la art. 8 din convenţie, inclusiv dreptul la avort dacă este legal şi dreptul la informare în ceea priveşte starea lor de sănătate”.

În aceeași decizie, CEDO explică următorul lucru: „Pentru Curte, statele sunt obligate să organizeze sistemul serviciilor medicale în aşa fel încât să asigure că exercitarea efectivă a libertății de conştiinţă a medicilor în context profesional nu îi împiedică pe pacienţi să obţină acces la serviciile la care au dreptul conform legislaţiei aplicabile”.

Într-un al doilea caz, P. și S. împotriva Poloniei, constituit după ce unei fete violate i se refuzase accesul medical la avort, Curtea a observat că guvernul polonez se referise în apărarea sa la dreptul medicilor de a refuza anumite servicii din motive de conștiință, conform articolului 9 din Convenție (libertatea de gândire, conștiință și religie).

Cu toate acestea, nota CEDO, statele sunt obligate să-și organizeze sistemul de sănătate într-un mod în care exercitarea acestui drept să nu împiedice pacienții să obțină acces la servicii la care au dreptul prin lege.

Statul român a fost scutit deocamdată de acțiuni în instanță ale femeilor cărora le asigură, prin lege, dreptul la servicii medicale de avort la cerere, dar pe care îl limitează prin însăși funcționarea defectuoasă, lipsită de predictibilitate și proceduri, a sistemului medical public.

În situația în care un dosar constituit împotriva României la CEDO ar viza acordarea serviciilor de întrerupere a sarcinii, judecătorii Curții se vor ghida probabil după filosofia deja întemeiată: chiar dacă e dreptul medicilor să nu efectueze proceduri medicale pe care le consideră contrare valorilor personale, obligația statului e să se asigure că astfel de decizii nu limitează dreptul femeilor care solicită un avort.

Avortul la cerere e o urgență. Sau nu e?

În anul 2020, câteva recomandări cu privire la întreruperea la cerere a cursului sarcinii au ajuns la spitalele publice din România.

Documentul fusese întocmit de Comisia de Obstetrică-Ginecologie din Ministerul Sănătății și semnat de Elvira Brătilă, președinta organismului de lucru. Colectivul jurnalistic care documentează articolele publicate pe Jurnalul Decretului se află în posesia acestui act.

El este important pentru că, la startul pandemiei de coronavirus, formula câteva puncte de vedere care să ghideze spitalele în efortul de furnizare a serviciilor medicale de avort la cerere.

Astfel, documentul MS notează că „pacientele care optează pentru întrerupere la cerere a cursului sarcinii constituie urgență prin natura evoluției biologice, fiind condiționate de un interval de timp-limită în care se poate efectua procedura”. În consecință, arăta comisia MS, „vor beneficia de asistență medicală specifică”.

Se mai recomanda, de asemenea, avortul medicamentos ca posibilă alternativă la avortul chirurgical (acolo unde spitalele nu puteau asigura circuite de acces separate).

Am căutat-o pe Elvira Brătilă pentru a înțelege semnificația recomandărilor emise de Comisia de Obstetrică-Ginecologie a Ministerului Sănătății sub președinția sa. Între timp, medicul nu mai conduce organismul ministerial, fiind doar simplu membru.

Deși indicase în hârtia oficială din 2020 că avortul la cerere trebuie tratat ca urgență medicală, Elvira Brătilă a adoptat în dialogul cu noi o poziție mult mai nuanțată.

Reporter: Dacă la nivelul ministerului avortul la cerere e privit ca o urgență, cum vedeți situația spitalelor publice care refuză să-l ofere?
Elvira Brătilă: Păi, se poate adresa unui alt serviciu. Există până la urmă în județul respectiv un serviciu în care să poată să facă treaba asta. Până la urmă, nici nu trebuie să fie spital public pentru că medicația se poate prescrie și pacienta și-o poate lua din farmacie. Nu se face în spital avortul medicamentos. Îi prescrie rețetă, ea o cumpără și ia pastilele acasă. Numai dacă sângerarea devine abundentă și necesită chiuretaj, că uneori necesită, atunci vine la spital și chiar nu poate nimeni să o refuze că vine în urgențe. 

– Dar dacă vorbim de un avort la cerere prin procedură chirurgicală?
– E dreptul medicilor să refuze. Dacă spitalul nu face, nu ai cum să-i impui. Dacă nu are contract cu Casa, dacă nu are ce știu eu ce circuite, dacă… Ține de organizarea fiecăruia. Tocmai de aceea e o alternativă cel medicamentos. 

– La nivelul acestei comisii s-a discutat cumva această situație în care tot mai multe spitale publice refuză să facă întreruperi la cerere, dacă e o problemă sau dacă constituie o încălcare a drepturilor?
– Nu e nicio încălcare și nu am trimis niciunde să întrebăm „faci? Nu faci?”. V-am zis, ține de organizarea spitalului. Dacă nu are circuite să facă treaba asta… nu poți să-i impui.

Un reproș la adresa jurnaliștilor

Romanița Iordache nu-și reține comparația. „Dacă mă specializez în chirurgie, îi pot spune pacientului meu «eu nu fac transfuzii de sânge pentru că am trecut la Martorii lui Iehova»?”.

Cercetătoare în domeniul drepturilor omului, Iordache consideră că medicii din sistemul public care refuză să facă întreruperi de sarcină din considerente religioase se pot orienta spre clinicile private. 

„Poți să alegi în cabinetul tău privat să oferi un serviciu limitat. Problema e că atunci când ești în spitalul public trebuie să îndeplinești mandatul spitalului public. Și în momentul acesta, în România încă este legală întreruperea de sarcină la cerere. Încă, am spus. Cred că drepturile, dacă nu ți le înțelegi și nu ți le trăiești zi de zi, le pierzi”, susține Romanița Iordache.

O parte dintre medicii din spitalele publice vizate de documentarea întreprinsă de Jurnalul Decretului ar contesta cu vehemență opiniile cercetătoarei. Unii ne-au reproșat și nouă, jurnaliștilor, că punem întrebări despre accesul (adesea limitat) la serviciile de avort la cerere.

Nu efectuăm chiuretaje uterine, nici avorturi medicamentoase, ne-au indicat – sub semnătura șefului de secție – cadrele de obstetrică-ginecologie de la Spitalul Municipal Pașcani. „Este decizia liber consimțită a medicilor din secție, bazată pe concepte morale și religioase”, arată răspunsul.

Rândurile se transformă, în final, într-o acuzație la adresa jurnaliștilor: „Nu înțelegem de ce, în mod logic, nu exercitați presiuni asupra Ministerului Sănătății pentru a reactiva programele de planificare familială în scopul obținerii de gratuități în contracepție, decât să exercitați presiuni nejustificate asupra medicilor ginecologi”.

Vom scrie, pe Jurnalul Decretului, și despre sistemul de planning familial.

O problemă în sarcina statului

„Există obligativitatea de a oferi un serviciu public”, consideră Radu Vlădăreanu, președintele Societății de Obstetrică și Ginecologie din România. „Nu poate toată lumea, dintr-odată, să aibă probleme de conștiință. Dacă nu se oferă avortul la cerere, ajungi la avort provocat. Puține se duc în alte județe sau să caute prin alte părți”, susține Vlădăreanu. 

Mai crede că, atâta vreme cât legea permite, sistemul de sănătate publică ar trebui să ofere acest serviciu la cerere. „Poate nu poți chirurgical, atunci oferă-l pe cel medicamentos”, susține președintele SOGR.

– Am avut discuții și în board-uri. 
– La ce concluzii ați ajuns? 
– Că trebuie întărit mai mult avortul medicamentos, dacă ei nu vor și că trebuie, cel puțin la nivel teoretic, să fie accesibil în fiecare oraș mare.

„Aici discutăm individul, medicul care pretinde că e obiector de conștiință”, arată cercetătoarea Romanița Iordache.

Crede că ar trebui să discutăm cine este responsabil în a asigura respectarea drepturilor pacienților. Răspunderea principală e a sistemului național de sănătate, deci vorbim de răspunderea spitalelor, consideră cercetătoarea. Rămâne obligația spitalului de a oferi serviciul medical. 

A spune că pe o rază de 200 km există totuși cineva care oferă acest serviciu sau a spune că peste drum este cineva care oferă contra cost este un eșec în a asigura dreptul la sănătate și dreptul femeilor de a decide în legătură cu propriul corp.

Avocat Romanița Iordache:

***

Ce este proiectul Jurnalul Decretului 
Jurnalul Decretului își propune să contribuie la un efort public de înțelegere. Intersecțiile pe care le găzduiește subiectul avorturilor la cerere sunt nenumărate. De aceea, Jurnalul Decretului a strâns laolaltă un colectiv de presă format din Vlad Stoicescu și Diana Oncioiu (Dela0.ro), Diana Meseșan (Libertatea) și Octavian Coman (jurnalist freelancer). Cei patru documentează împreună o serie de 12 articole de profunzime despre istoria, prezentul și viitorul acordării sau interzicerii serviciilor de avort la cerere în România.

Campania jurnalistică poate fi urmărită pe www.jurnaluldecretului.ro și este implementată de Centrul pentru Jurnalism Independent, cu sprijinul companiei Essensys Software.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro