400 de suflete traiesc intr-o mizerie crunta in satul valcean Valea lui Stan, comuna Brezoi. Oamenii au fost mutati cu forta de pe drumul european E 81, la inceputul anilor 60, de autoritati, care voiau sa ascunda astfel fata sarmana a Romaniei.

Oamenii traiesc in baraci carpite cu pamant si in colibe de lemn prin care sufla vantul. N-au ce manca, apa din fantani nu este potabila, iar sansele sa se mute in alt sat sunt inexistente.

Vand cosuri din nuiele pentru a supravietui

Ca sa nu moara de foame, localnicii din Valea lui Stan s-au apucat de impletituri din nuiele de alun. Fac cosuri, palarii, papuci si covorase. Le vand pe unde apuca, prin cunostinte sau, cand strang mai multa marfa, pleaca la sosea cu carutele si isi expun produsele pe marginea drumului. Mai mult, ei  s-au specializat in prelucrarea lemnului, iar acum barbatii, femeile si copiii muncesc cot la cot sa-si castige existenta.

In satul Valea lui Stan am intalnit-o si pe Mirela Borcea, o pustoaica de numai 13 ani. Ea stie deja sa foloseasca circularul, un fierastrau actionat de un motor electric. E constienta ca daca nu ar lucra, familia ei nu ar avea cu ce sa cumpere mancare. Isi iubeste la nebunie cei doi fratiori mai mici, Liliana (5 ani) si Florin (4 ani). ‘Tati si mami lucreaza cu ziua pe unde pot, ca sa faca rost de banii de care avem asa multa nevoie. Eu le fac de mancare fratiorilor mei, pentru ca parintii nu au timp, ne-a povestit Mirela.

In ciuda situatiei jalnice in care locuiesc oamenii, autoritatile au inscris localitatea intr-un program de agroturism.

Primaria a scos deja pliante in limba engleza in care invita turistii sa viziteze ‘frumusetile zonei. Ce nu au luat in calcul edilii este… unde ii vor caza pe turistii din Valea lui Stan.

Saracia razbate pe fiecare ulita a satului valcean Valea lui Stan. Oamenii nu au garduri la case, iar copiii se joaca in tarana, fara sa fie supravegheati de parintii prea ocupati cu munca

Tanti Flori are 51 de ani si isi castiga existenta din impletitul nuielelor. Ii e greu, dar n-are incotro. Face cosuri, palarii si papuci pe care le vinde pe marginea soselelor

Jocul preferat al copiilor din Valea lui Stan este ‘elasticul.

O distractie de mult uitata de copiii din Romania, acum prea ocupati sa ‘devoreze desene animate sau jocuri pe calculator

Primaria din Valea lui Stan incearca sa-i faca proprietari

Pentru a fi improprietariti mai usor cu o bucata din pamantul pe care locuiesc de 40 de  ani, dar si pentru a face rost de niste bani,  mai mult de jumatate din cei 400 de localnici s-au casatorit legitim pentru prima de 200 de euro. ‘Le-am facut acte pentru ca nu puteam nici sa le dam ajutorul social, iar acum se casatoresc pentru cei 200 de euro. Incerc sa obtin un ordin prefectural pentru punerea lor in posesie pe terenurile pe care le ocupa acum locuintele lor, ne-a spus Elena Corotchi (foto), primar in Brezoi.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News