UPDATE – ora 11.55: Starea copiilor care au ajuns la spital, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu simptome de intoxicaţie alimentară este bună, Direcţia de Sănătate Publică Harghita declanşând ancheta epidemiologică pentru a afla cauzele care au provocat îmbolnăvirea.
„Azi noapte au ajuns la Unitatea de Primi Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc şase copii, cu vârste cuprinse între 12-14 ani, cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară. Au fost internaţi la secţia de boli infecţioase pentru investigaţii. Starea lor este bună, urmează investigaţiile şi tratamentul de specialitate”, a declarat Kiss Edit, referentul de presă al spitalului.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu, a precizat că cei opt copii aflaţi la Topliţa ar urma să fie transferaţi la Iaşi, întrucât ei sunt din acest oraş, iar la Borsec se aflau într-un cantonament de baschet.
Şefa Direcţiei de Sănătate Publică Harghita, dr. Tar Gyongyi, a declarat pentru Agerpres că a fost declanşată imediat ancheta epidemiologică şi investigaţiile de specialitate, pentru a se stabili cauza care a dus la îmbolnăvire.
Potrivit sursei citate, copiii au avut simptome de toxiinfecţie alimentară, respectiv vărsăruri şi diaree, încă de joi, dar nu s-au prezentat la medic.
„Am declanşat ancheta epidemiologică şi investigaţiile de specialitate la faţa locului şi la spitale. Copiii sunt bine şi vor pleca acasă, părinţii au pornit să-i ia acasă. (…) Copiii nu mai simptome, noi am aflat după două zile de la declanşare, fiind o boală acută simptomele acum sunt deja mai puţin semnificative şi părinţii vor să-i ia acasă”, a explicat Tar Gyongyi.
Aceasta a mai arătat că, din primele informaţii, copiii se aflau într-o tabără sportivă şi nu mâncau la vila la care erau cazaţi, ci li se aducea mâncarea de la un restaurant, aceste detalii urmând să fie investigate de inspectorii sanitari.
La faţa locului s-au deplasat SMURD Corbu, trei echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Harghita şi autospeciala pentru transport personal şi victime multiple a ISU Harghita.
Pacienţii, cu vârste între 13 şi 15 ani, au fost evaluaţi medical şi au fost transportaţi la Spitalul din Topliţa, potrivit Mediafax.
Ulterior, şase dintre ei au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc, cu autospeciala pentru transport personal şi victime multiple.
Anul trecut, în luna august, Libertatea scria – în exclusivitate – despre cazul a 15 tineri care au suferit o toxiinfecție alimentară la o Școală de Vară organizată de Primăria Capitalei.
Atunci, toți s-au simțit rău după ce au mâncat la restaurantul unui complex din Costinești.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!