„Mi se pare grav că astfel de lucruri se întâmplă pe acoperișul unei unități de învățământ de stat, una inaugurată cu mare fast de primarul Daniel Băluță. Cel mai trist e că acești copii minori care apar în imagini sunt în pericol să se accidenteze”, a spus un bucureștean care locuiește într-un bloc vecin.

I-a filmat pe copii luni seară, după ora 20:00, dar copiii au rămas până după ora 22:00 pe acoperiș, potrivit acestuia.

Lansează lampioane și se joacă cu mingea

În imaginile transmise redacției se vede cum două fete se joacă cu mingea pe acoperișul unuia dintre corpurile de clădire din campusul de pe Bulevardul Metalurgiei, în timp ce alte două stau pe un fel de gradene, lângă o balustradă aflată la o mică distanță de marginea acoperișului. O astfel de balustradă se află și pe partea opusă.

Mai târziu, încep să apară și alți tineri, astfel că grupul ajunge la 20 de persoane. Câțiva dintre ei pot fi observați aplecați peste marginea acoperișului, pe partea din spate a clădirii, acolo unde nu există balustradă. Câteva fete stau sprijinite de zid, iar un băiat dansează.

La un moment dat, lansează un lampion, în timp ce chiuie și aplaudă.

Liceul Adventist a fost mutat acolo

În campusul de pe Bulevardul Metalurgiei, aflat pe locul fostului Colegiu Tehnic „Miron Nicolescu”, desființat și comasat cu alt liceu, învață aproximativ 500 de elevi de la Liceul Adventist „Ștefan Demetrescu”. Potrivit informațiilor Libertatea, în același campus studiază și 17 elevi ucraineni, refugiați, care fac orele online în săli separate de cei de la „Ștefan Demetrescu”.

Elevii de la Adventist au fost mutați acolo anul trecut, pentru ca Primăria Sectorului 4 să reabiliteze și consolideze clădirea. Liceul Adventist se află acum printre zecile de grădinițe, școli și licee pe care primarul Daniel Băluță vrea să le consolideze cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență, despre care a scris Libertatea anul trecut.

Cum răspunde Liceul Adventist

Directorul instituției, Adrian Marius Mihalcea, spune, într-un punct de vedere trimis ziarului, că terasa pe care se află copiii este una circulabilă. Inclusiv elevii au voie acolo, cu acordul unuia dintre profesorii de serviciu, câte doi pe fiecare tură, atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții.

„Prin urmare, accesul elevilor pe terasă este permis doar de către pedagog prin intermediul unei cartele magnetice aflate în posesia acestuia”, afirmă directorul.

Terasa are două rânduri de parapet, mai spune directorul, referindu-se la balustrada de pe două dintre laturi și marginea acoperișului, între ele fiind o distanță de un metru. Balustrada are 1,5 metri înălțime.

Proiectantul a gândit astfel spațiul pentru a asigura protecția necesară elevilor și l-a optimizat astfel încât să poată fi utilizat pentru diferite activități ocazionale sau pentru relaxare. Spațiul dispune de bănci și de un cadru adecvat respectivelor scopuri.

Adrian Marius Mihalcea, directorul Liceului Adventist:

„Urmărirea și filmarea unor elevi sunt greu de înțeles”

Mihalcea se arată nemulțumit de faptul că elevii au fost filmați. „Urmărirea și filmarea unor elevi, chiar și în manifestarea bucuriei sfârșitului de an școlar, doar pentru a fi transmise mass-media, sunt greu de înțeles și de acceptat și, în plus, presupunem că sunt la limita legalității”, punctează el. Atrage atenția că ar fi fost mai potrivit ca persoana care a filmat să sesizeze școala sau să sune la 112 dacă a considerat că elevii sunt în pericol.

În final, directorul Liceului Adventist admite că „este necesar să acordăm o importanță sporită siguranței elevilor, siguranță pe care o asigurăm deja”.

Primăria Sectorului 4: „Sesizăm liceul și inspectoratul”

Contactați de Libertatea, reprezentanții Primăriei Sectorului 4 spun că „tot ce se întâmplă cu elevii în interior este responsabilitatea școlii”, nu a primăriei. Paza este asigurată de primărie doar pe timpul orelor de curs, în timp ce, în afara orelor, pe timpul nopții, „au portarul lor”.

„Administrația locală sector 4 răspunde doar de amenajarea, întreținerea și dotarea spațiilor de învățământ. Complexul educațional în care au fost surprinse imaginile este cel mai modern campus educațional din România, elevii având la dispoziție atât sală de sport, cât și terenuri de sport în aer liber”, a transmis Primăria Sectorului 4, la solicitarea Libertatea.

Instituția mai spune că va sesiza atât conducerea liceului, cât și Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Campus construit pe fonduri europene

Campusul educațional de pe Bulevardul Metalurgiei a fost deschis anul trecut, în locul fostului Colegiu Tehnic „Miron Nicolescu”, care s-a desființat după ce a fuzionat cu Liceul Tehnologic „Dacia”. Construit de primărie în mare parte din fonduri europene, acesta a costat aproximativ 10 milioane de euro. Are 22 de săli de clasă, cinci ateliere, patru laboratoare, trei cabinete de curs și două cămine.

 
 

Urmărește-ne pe Google News