Printre bolnavi se află şi un bebeluş de opt luni, iar copiii ar fi luat virusul de la alţi copii.
Direcţia de Sănătate Publică Alba a deschis o anchetă epidemiologică la Abrud,conform unui comunicat de presă remis de instituție.
Medicii au stabilit că pacienţii împreună cu familiile lor au participat, la data de 9 octombrie, la o întâlnire religioasă la Biserica Baptistă din Abrud. La eveniment au fost prezenţi şi copii de la Centrul de Plasament Criscior, din judeţul Hunedoara, care erau deja infectaţi cu rujeolă, conform News.ro.
Potrivit sursei citate, vârsta pacienţilor infectaţi cu rujeolă este cuprinsă între opt luni şi 16 ani, iar cinci dintre aceştia au fost internaţi.
„Ancheta epidemiologică a DSP Alba vizează stabilirea filiaţiei cazurilor, delimitarea zonei afectate, catagrafierea contacţilor de familie şi comunitate şi stabilirea statusului vaccinal al acestora pentru recuperare la vaccinarea ROR”, se arată în comunicatul DSP Alba.
Potrivit instituţiei sanitare, doar unul dintre cei şase pacienţi a fost vaccinat împotriva rujeolei.
Citește și:
- Cifre alarmante. Încă 33 de cazuri de rujeolă în România
- Semnul Koplik este caracteristic pentru rujeolă (pojar). Cum îl recunoști
- Epidemie de rujeolă: Peste 2000 de copii din Buzău nu au fost imunizați. Vaccinul lipsește din stoc
- Epidemie de rujeolă: În Arad doar jumătate din copii sunt vaccinaţi împotriva rujeolei
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro