Copiii unor oficiali ruși sancționați de Occident, ai ofițerilor de securitate și ai parlamentarilor continuă să viziteze țările NATO și UE, scrie publicația rusă.

Dubai, Bali, Maldive și Seychelles sunt, de asemenea, destinații de vacanță populare pentru cei ai căror părinți poartă un război cu Ucraina.

În acest timp, numeroși militari ruși mor pe frontul din Ucraina, iar soldații se plâng pe rețelele sociale că nu au primit echipamentul de război necesar.

Fiica lui Narîșkin, în țările NATO și nu numai

Fiica directorul Serviciului de Informații Externe este o mare amatoare de vacanțe în străinătate.

În vară, tatăl ei, Serghei Narîșkin, anunța că Rusia este într-un război hibrid cu NATO.

„Măștile au fost ridicate și pentru noi este evident că blocul NATO duce un război hibrid atât împotriva Rusiei, cât și a aliatului nostru, Republica Belarus”, a declarat Narîșkin. În aceeași vară însă, fiica sa, Veronika, a plecat în vacanță în Turcia, o țară NATO, observă The Insider.

Instagramul fiicei lui Narîșkin este privat, dar The Insider a descoperit contul celei mai apropiate prietene a acesteia, Victoria Kosolapova – fiica lui Alexei Kosolapov, un fost fotbalist celebru al echipei Lokomotiv Moscova și al echipei naționale ruse.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Victoria și Veronika merg în călătorii adesea împreună. Pe Instagram pot fi găsite imagini din vacanța lor comună în Italia, Grecia și alte țări europene.

În plin război, copiii liderilor ruși care critică Occidentul petrec vacanțe luxoase în afara țării, inclusiv în țări UE și NATO
Fiica lui Narîșkin, în vacanță în Grecia. FOTO: Instagram/The Insider

Înainte de Anul Nou, fiica lui Narîșkin a mers la Bali cu un prieten și a stat la un resort unde o noapte a costat mai mult de 500 de dolari.

De la începutul războiului, ea a vizitat, de asemenea, Seychelles. În general, ea se poate deplasa liber în întreaga lume, și asta pentru că membrii familiei șefului Serviciului de Informații Externe nu sunt incluși pe listele de sancțiuni.

În plin război, copiii liderilor ruși care critică Occidentul petrec vacanțe luxoase în afara țării, inclusiv în țări UE și NATO
Fiica lui Narîșkin, alături de o prietenă, în vacanță. Sursa: Instagram/The Insider

La Moscova, potrivit The Insider, fiica lui Narîșkin locuiește în apartamentul ei de 179 de metri în complexul rezidențial Lomonosov, în valoare de aproape 900.000 de dolari.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

Potrivit datelor oficiale, ea deține 7% din Kenton LLC, o companie care a deschis un complex uriaș de producție și depozitare în Krasnogorsk. Afacerea este susținută de guvernul regiunii Moscova și de corporația federală „SME”. Un alt activ al fiicei lui Narîșkin este hotelul MillCreek, cu un teren de golf, din regiunea Leningrad.

Fiica lui Șoigu se distrează în Dubai

Ksenia Shoigu, fiica ministrului apărării, a mers și ea în Dubai în vacanța de Anul Nou. Într-o fotografie cu ea în UAE, The Insider l-a remarcat pe soțul acesteia, bloggerul Alexei Stoliarov. The Insider spune că cuplul a stat la Caesars Palace Dubai.

Potrivit publicației, Ksenia și-a asigurat o viață frumoasă mulțumită conexiunilor tatălui său. Firmele lui Ksenia au efectuat examinări medicale plătite pentru șoferii instituțiilor de stat, au primit subcontracte de la oligarhul Ghennadi Timcenko pentru construcția de stadioane, poduri și drumuri.

În plin război, copiii liderilor ruși care critică Occidentul petrec vacanțe luxoase în afara țării, inclusiv în țări UE și NATO
Ksenia Șoigu și soțul ei în Abu Dhabi, în toamna lui 2022. Sursa: Instagram/The Insider
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

În cele din urmă, ea a reușit să fie consilieră a vicepreședintelui băncii de stat Gazprombank și a devenit managing partner în fondul oligarhului Vladimir Evtușenkov. Atât Evtușenkov, cât și Timcenko sunt contractori ai Ministerului Apărării.

Fiul senatorului antiamerican Vladimir Djabarov se relaxează în SUA și Europa

În vara anului 2021, canalul de televiziune REN a difuzat un documentar care atacă opoziția rusă, pe care a acuzat-o că ar fi în slujba Statelor Unite. Unul dintre principalii denunțători a fost un membru al Consiliului Federației, Vladimir Djabarov.

După cum a aflat The Insider, în timp ce senatorul demasca opoziția „proamericană”, fiul său, Alexander Djabarov, călătorea exact în America.

În plin război, copiii liderilor ruși care critică Occidentul petrec vacanțe luxoase în afara țării, inclusiv în țări UE și NATO
Alexander Djabarov, în SUA. Sursa: Instagram/The Insider

Dzhabarov jr și soția sa și-au petrecut vacanța în California. El a vizitat, în special, San Francisco și Los Angeles.

Fiul lui Djabarov, spre deosebire de tatăl său, nu este inclus pe lista de sancțiuni. Astfel, el continuă să călătorească în țările occidentale. În timpul războiului, el a postat fotografii din Suedia și Norvegia pe Instagram. De asemenea, Alexander a reușit să viziteze Turcia și Dubai în ultimele luni.

Nora vicepreședintelui Dumei de Stat, în Mikonos și Dubai

Serghei Matvienko, fiul președintei Consiliului Federației, Valentina Matvienko, și-a construit averea în momentul în care mama sa era primăriță a Sankt Petersburgului, scrie The Insider.

În cadrul unor „acorduri de investiții” cu primăria din Sankt Petersburg, Serghei a închiriat și privatizat proprietăți ale orașului. De asemenea, prin intermediul firmelor sale, el câștigă miliarde de ruble din contracte de stat pentru repararea sistemelor de canalizare din diverse regiuni rusești.

Pe soția fiului lui Matvienko o cheamă Julia. Ea își petrece vacanțele într-o vilă de familie din Italia, în Cambodgia și Turcia. Nora președintei Consiliului Federației și-a petrecut sărbătorile de Anul Nou în Maldive, la hotelul Waldorf Astoria Maldives Ithaafushi.

O noapte în acest hotel costă mai mult de 3 mii de euro.

Nora vicepreședintelui Dumei de Stat, Alexandr Jukov, a mers și ea în vacanță în toamnă pe insula grecească Mykonos. Iar sărbătorile de Anul Nou le-a sărbătorit în Bali, mai scrie publicația rusească.

Fiul lui Valeri Gherasimov, în Crimeea

The Insider a găsit totuși o persoană din elita politică și militară, ale cărei rude preferă să petreacă vacanța mai aproape de casă.

Este vorba despre șeful Statului Major General Valeri Gherasimov, proaspăt numit la conducerea directă a campaniei din Ucraina.

Gherasimov are un fiu, pe Evgheni, iar The Insider a găsit o fotografie cu soția acestuia, pe balconul unui hotel din Crimeea ocupată – Porto Mare din Alușta.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

ivryernest   •   14.01.2023, 02:43

Cei care critică politica oficială a Rusiei nu sunt în siguranță în nici un loc din lume. Eu credeam că au înțeles asta deja...

Miru   •   13.01.2023, 22:53

Si Ucrainenii se distreaza la noi in tara la Therme ,la munte,in saline. La Therme spre exemplu intalnesti mai mult Ucraineni de cat romani,interesant statut de refugiat.

    radufl   •   14.01.2023, 15:49

    Miru   •  13.01.2023, 22:53

    Si Ucrainenii se distreaza la noi in tara la Therme ,la munte,in saline. La Therme spre exemplu intalnesti mai mult Ucraineni de cat romani,interesant statut de refugiat.

    Poate descrii în amănunt cum ar trebui să fie statutul de refugiat, în opinia ta, și de ce ți se pare așa ciudat că întâlnești ucraineni în zone de agrement.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI