Răspunsurile la toate aceste întrebări le dă Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, instituție care aplică, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.113/2012, politicile şi strategiile din domeniul sistemului naţional de asistenţă socială, elaborate de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, inclusiv cele referitoare la copii românilor care lucrează în străinătate.
Când copilul locuiește cu un părinte în străinătate
Dacă activitatea unuia dintre părinţi se desfăşoară în statul de reşedinţă a copilului, atunci acel stat membru trebuie să plătească beneficiile de asistenţă socială pentru copil. Însă, dacă România are un cuantum mai mare al beneficiilor de asistenţă socială, va acorda un complement diferenţial, stabilit ca diferență între cuantumul beneficiilor de asistenţă socială acordate de România și cuantumul plătit de acel stat membru. În cazul de față, Spania (stat de activitate a unuia dintre părinţi şi de reşedinţă a copilului) – plăteşte 25 euro. Romania (stat de activitate a celuilalt părinte) – plăteste alocaţie de stat – 200 lei (aprox. 45 euro). În acest caz, pentru a evita cumulul de beneficii de asistență socială şi pentru a nu pierde dreptul la cuantumul cel mai mare, România va plăti un complement diferential de 20 euro, adică aproximativ 88 lei pentru un copil.
Când copilul locuiește cu un părinte în România
Dacă statul de reşedinţă a copilului este România, iar unul dintre părinţi are activitate în România, iar celălalt părinte are activitate în alt stat membru, statul competent cu plata prestaţiilor va fi România, iar celalalt stat membru de activitate va acorda un complement diferential, stabilit ca diferenţă între cuantumul prestaţiilor acordate în acel stat membru şi cuantumul plătit de România. De exemplu: Romania (stat de activitate a unuia dintre părinţi şi de reşedinţă a copilului) – plăteste 84 lei (aprox. 19 euro) iar Germania (stat de activitate a celuilalt părinte) – plăteşte 184 euro. În acest caz, pentru a nu pierde dreptul la cuantumul cel mai mare, Germania va plăti un complement diferenţial de 165 euro, în baza activităţii unuia dintre părinţi în acest stat membru UE.
Părinții în străinătate, copilul în România, la bunici
Dar, ce se întâmplă dacă ambii părinți lucrează în străinătate, să zicem în Germania, iar copilul rămâne în România, la bunici? Potrivit Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, în acest caz, “statul de activitate a părinților va fi statul competent cu plata beneficiilor de asistenţă socială pentru copilul care are reşedinţa în România, conform legislaţiei acelui stat. Dacă România acordă beneficii de asistenţă socială pentru susţinerea copilului şi familiei, pe baza reşedinţei copilului, în cuantum mai mare decât statul emmbru de activitate al părinţilor, atunci România va plăti un complement diferenţial, adică diferenţa între suma acordată conform legislaţiei sale şi cuantumul acordat de statul de angajare a părinţilor”. În cazul nostru, Germania (stat de activitate a părinților) – plăteşte 184 euro. România (stat de reședință a copilului) – plătește alocaţie de stat în valoare de 84 lei (aproximativ 19 euro). În acest caz, Germania va plăti prestaţiile pentru copil în cuantum de 184 euro, iar România va suspenda dreptul la alocația pentru copil, deoarece cuantumul la care are dreptul copilul, conform legislaţiei române, nu depășeste cuantumul plătit de Germania. Alte detalii despre ce drepturi au copii românilor care lucrează în străinătate puteți afla pe site-ul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, https://www.mmanpis.ro.
Citeșteși: Alocația pentru copilul luat în plasament se poate acorda retroactiv?
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!