Copiii care evadează din întuneric cățărându-se pe pereți. “Eu văd 2% cu ochiul stâng și 1,5% cu dreptul, pe lumină și la întuneric, văd zero”, descrie Răzvan lumea sa. Dar face escaladă!

Dacă iei vederea și o împarți în procentaje, 100% ești tu, cel care citești textul ăsta, iar 10% e băiatul la care te uiți, care se cațără fără funie pe un perete înalt de cinci metri și anul ăsta a devenit Campion Mondial la Paraclimbing (cățăratul pentru sportivii cu dizabilități).

Îl cheamă Cosmin Candoi și spune că escalada i-a dat mai multă încredere în el și l-a ajutat să se dezvolte. Celelalte “sunt doar cifre”.

Tinerii nevăzători care practică escalada la centrul sportiv Climb Again sunt o familie care conține doar prenume: Cosmin, Răzvan, Alex și alții.

Până anul trecut se antrenau în săli închiriate, dar acum au spațiul lor, în București, unde tinerii cățărători au devenit și antrenori pentru copiii cu dizabilități. “Îi învăț pe cei mici tot ce am învățat și eu”, spune Cosmin.

Asociația Climb Again este o organizație non-guvernamentală afiliată la Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE), care a fost înființată acum aproape șase ani de Claudiu Miu, campion național și balcanic la escaladă.

Recomandări

Soțiile lui Beniamin Lup, liderul unui ONG cu relații în SUA, moarte în condiții suspecte în România și Republica Moldova. Alte două partenere, date în judecată după ruperea relațiilor

Locul unde copiii au învățat să vadă lumea

Când a avut ideea de a-i ajuta pe tinerii nevăzători să devină independenți prin escaladă, Claudiu s-a lovit de reticență. “Nevăzătorii abia merg duși de mână și voi vreți să îi urcați pe pereți”, își amintește Claudiu că i-a spus directoarea unei școli speciale.

Vorbele directoarei redau o realitate cu care se confruntă majoritatea celor peste 100.000 de persoane cu deficit de vedere sau nevăzătoare din România. Ele sunt stigmatizate și împinse, prin ricoșeul convenției sociale, să trăiască izolate.

Dar aici e altfel. Copiii care au făcut acum șase ani cunoștință cu peretele de escaladă sunt astăzi niște sportivi, campioni îndrăgostiți de escaladă și liberi.

“ (N.r. Oamenii cu) Toate tipurile de dizabilități se pot cățăra. E sportul potrivit”. Când e pe perete, spune că intră într-un flow și practic nu mai simte nimic. Trăiește prezentul de la înălțime.

Claudiu, antrenor paraclimbing

“Când sunt pe perete, dispare totul, rămâne doar entuziasmul unui copil de a descoperi o lume nouă”, sună descrierea lui.

Îi învață să depășească barierele impuse de ei și de societate

Răzvan Nedu, un puști care petrece zilnic cel puțin 8 ore la sala de escaladă, este căpitanul lotului de Paraclimbing. Prin ochii lui, peretele de escaladă devine o imagine cu niște pete întunecate. Alb, galben și verde nu există, distinge doar prizele de cățărat de culori închise, negru, albastru închis.

Recomandări

Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni

“Eu văd 2% cu ochiul stâng și 1,5% cu dreptul, pe lumină. La întuneric, văd zero”, descrie Răzvan lumea.

La Climb Again e antrenor, o experiență pe care o consideră minunată, magică. De-a lungul anului de când face asta, a învățat copii din toată țara să se cațere. Pe alții, mai mari, i-a motivat să iasă din casă și să aibă încredere în ei și în bastonul alb.

Vrea să-i învețe pe ceilalți ceea ce face și el aproape zilnic, să depășească barierele impuse, de ei și de societate. Săptămânal antrenează aproximativ 50 de copii.

“Când învăț oamenii să se cațere, mă uit la conturul lor și îmi dau seama de ce are nevoie corpul lor pentru a se echilibra.”

În anul de când s-a deschis centrul, pe aici au trecut aproape 400 de copii și tineri cu deficiențe de vedere, de la cele 7 școli speciale din țară, și mai bine de 200 de copii și tineri cu alte nevoi speciale.

Recomandări

Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”

După ce ajungi în vârf, trebuie să înveți cum să cazi. Lui Răzvan îi e frică de căderea în sfoară, pentru că nu o poate controla. Dar când te cațeri, ești mereu asigurat.

“În viață e important să încerci orice, atât timp cât o faci într-un loc sigur. Aici e sigur, sunt trasee pentru orice om, indiferent de sex, vârstă”, spune tânărul.

Răzvan e un orator înnăscut, “nu am emoții, sunt acasă”, spune despre nonșalanța cu care vorbește în public. Discursul lui amestecă optimismul cu inocența.

Conturează oamenii ascultându-le vocile

Răzvan și colegii lui de escaladă nu văd cum arată persoana din fața lor, dacă e musculoasă, grasă sau slabă. Ei conturează oamenii prin vocea lor și felul în care vorbesc. Pentru ei, escalada nu e doar despre adrenalină și înălțime, aici tinerii învață că pot. “Învățăm să avem încredere în noi, să ne deplasăm”, mai spune el.

Ceea ce fac puștii de la Climb Again e un exemplu și pentru alpiniști cu experiență de zeci de ani.

Alpinistul care a cucerit Everestul, alături de sportivii nevăzători

Teofil Vlad este un alpinist care a cucerit Everestul în mai, anul ăsta. A dus steagul celor de la Climb Again “pe acoperișul lumii”, pentru că a vrut să promoveze cauza oamenilor de la sala de escaladă.

“Pentru mine e fantastic ceea ce fac ei, înseamnă un nivel complicat de escaladă pentru marea majoritate a cățărătorilor”, își împărtășește alpinistul experiența de când s-a cățărat legat la ochi, pentru că vrut să se pună în ochii tinerilor nevăzători.

Și mai e ceva. În sală sunt la fel cu toți oamenii, gravitația și dificultatea peretelui nivelează performanța. Afară însă este altceva. Răzvan scoate dintr-o husă neagră, ca o protecție de umbrelă, un baston alb. E “secretarul”, spune despre cel care îl ajută să vadă drumul, să știe dacă sunt gropi, șanțuri, canale descoperite sau scări.

Își amintește că la început îi era rușine să meargă cu bastonul. “Când mergi cu bastonul, faci zgomot, toată lumea se uită la tine. Dar e vorba de a-ți trăi viața, nu de a fi pe o scenă. A merge la lucru, a merge la sală, a ieși cu prietena”. Așa s-a împrietenit el cu bastonul alb.

“Dacă îi învăț pe alții să își depășească limitele, nu pot să rămân în zona mea de confort”

Anul trecut, pe 15 octombrie, de Ziua Internațională a Bastonului Alb, Răzvan a decis să-și mai depășească o dată limitele. A plecat de acasă spre centrul de escaladă și a coborât la altă stație de metrou decât la cea la care cobora mereu. Schimbatul drumului de zi cu zi, învățat cu toate gropile și peripețiile lui, a însemnat pentru Răzvan să se arunce într-un necunoscut pavat cu o grămadă de obstacole – va întâlni un om care să-i spună ce tramvai vine, câte tramvaie circulă pe acolo, unde ar trebui să traverseze, câte mașini trec.

Întrebarea cum o primește de la toți cei pe care îi pregătește: cum să facă și ei asta, de la nevăzători, și cum reușește el să facă asta, de la văzători. Răspunsul e simplu, nepretențios, neritmat: escalada e viața lui.

*Îi puteți susține pe sportivii de la Climb Again, printr-un SMS cu textul VEZI la 8844 (2eur/lună).

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro