Ieri, cei doi frăţiori, aflaţi de câteva luni în grija bunicului, după ce mama lor i-a părăsit, se jucau cu nişte chibrituri, care s-au aprins, iar focul a început să se extindă. Bătrânul a simţit imediat fumul şi a reuşit să stingă singur flăcările.
La faţa locului a ajuns imediat o ambulanţă, care i-a preluat pe copii. Aceştia erau conştienţi, dar prezentau arsuri de gradul I şi II pe aproximativ 20% din suprafaţa corporală şi au fost transferaţi de urgenţă la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti.

Urmărește-ne pe Google News