ComenteazăLa zece ani de la semnarea de către România a Convenției ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) oferă o imagine a situației copiilor cu dizabilități din România, situație care diferă de cea oficială. Informațiile CEDCD sunt raportate la datele oficiale ale ministerelor Muncii și Educației.
Astfel, dacă potrivit Ministerului Muncii, în România sunt, la ora actuală, 71.245 copii cu dizabilități, estimările neoficiale arată că numărul acestora este cu mult mai mare, el depășind, cel mai probabil, cifra de 100.000. Unul dintre principalele motive, spune CEDCD, este acela că obținerea certificatului de handicap este, în continuare, un proces anevoios și costisitor.
Mai mult decât atât, dintre cei 60.645 de copii cu dizabilități au vârstă școlară, 17.975 nu urmează nicio formă de învățământ, deoarece nici școlile de masă și nici cele speciale nu sunt dispuse să-i accepte.
O schimbare de nomenclatură, același drum spre școli speciale fără viitor
Prin Convenția ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, semnată de România în 26 septembrie 2007, țara noastră și-a asumat transformarea școlilor de stat în școli incluzive, care să primească în sânul lor și să-i integreze și pe copiii cu dizabilități. Cu toate acestea, la ora actuală, aproape un sfert dintre copiii cu dizabilități care au vârstă școlară nu urmează nicio formă de școlarizare, iar cu puțin peste jumătate dintre cei care au împlinit vârstă școlară sunt în școli speciale. Aici, așa cum arată raportul CEDCD, ”sunt supuși riscului major de abuzuri și neglijență”.
Dacă în școlile speciale perspectiva este una sumbră, în cele de masă situația este chiar mai rea, se arată în raportul citat. Aici, ”copiii cu dizabilități nu sunt bineveniți”. Fie sunt respinși la înscriere, fie pe parcurs sunt eliminați în urma coalizării profesorilor și a părinților de copii tipici, ceea ce reprezintă o formă gravă de discriminare. În egală măsură, profesorii din școlile de masă nu sunt pregătiți să lucreze cu elevi cu dizabilități, iar autoritățile centrale nu îi sprijină în niciun fel în acest demers. Recent, Ministerul Educației a accesat fonduri structurale europene în valoare de 42 milioane euro pentru formarea a 55.000 de profesori din învățământul preuniversitar în pedagogia centrată pe nevoile elevului, pe o perioadă de 5 ani, în condițiile în care în România nu există experți cu experiență relevantă cel puțin în managementul incluziunii și psihopedagogie incluzivă.
Mai mult, Ministerul Educației pare că a găsit un tertip prin care a schimbat denumirea a 25% dintre școlile speciale, pe care le-a transformat în Centre de Educație Incluzivă. De asemenea, în statisticile privind abandonul școlar ale Ministerului Educației, copiii cu dizabilități nu sunt luați în calcul.
”Credem că însuși acest fapt în sine atestă faptul că zeci de mii de copii români sunt pur și simplu ignorați de Guvern și societate. Ne amintim de ei în preajma sărbătorilor, când, în cel mai fericit caz, le facem un dar, facem poze cu ei și uneori îi transformăm în mize electorale. Din păcate, o astfel de atitudine este nu numai degradantă și umilitoare, ci perpetuează în neputință generații de viitori asistați social. Copiii cu dizabilități au un potențial real să devină adulți funcționali și contributori în societate, așa cum o demonstrează realitatea din Europa Occidentală, SUA, Australia etc. Iar acest lucru nu depinde doar de resurse, ci în primul rând de voință politică, bună credință și dorința de a ne face treaba cu seriozitate fiecare dintre noi”, consideră Mădălina Turza, președinte CEDCD.
CITEȘTE ȘI: