Copiii fug din centrele de plasament „conduși de plăceri de moment”, susțin angajații. Minor: „Uneori merg la mama să mănânc”

Ai 17 ani. Ai fost abandonată de mama ta când aveai doar trei săptămâni. Ai fost „plasată” de la un asistent maternal la un complex de servicii sociale la un alt complex de servicii sociale. Pentru că ai fugit de „nenumărate ori” din centrele statului, care trebuiau să îți țină loc de casă, ai intrat în evidențele poliției. Plecările tale sunt considerate de către autorități „voluntare”. 

Ai fugit pentru prima dată la vârsta de 12 ani. 

De cele mai multe ori, ai fost readusă în centru de polițiști. Spuneai că ai fost „la plimbare în oraș, la întâmplare”.

De ceva vreme, ai început să rărești fugile. Anul trecut ai fugit doar de două ori. Te apropii de vârsta la care trebuie să părăsești centrul definitiv. Ca mulți tineri instituționalizați, nu știi și nu ai unde să pleci. Spui acum că dorești să rămâi în centru și să îți termini studiile. 

Angajații centrului povestesc că ești agresivă și că îți influențezi negativ colegele. Te tolerează, sperând că într-o zi vei „pleca definitiv din locație”. 

Ești „Cazul T.M.E.”, dar nu ești unic.

Peste 6.000 de sesizări privind dispariții de copii în 2020

Anul trecut, au fost sesizate un număr de 6.094 de dispariții de minori. În aproximativ 40% dintre cazuri, e vorba de copii aflați în centrele statului, conform organizației Salvați Copiii. 

Recomandări

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

În majoritatea cazurilor sesizate, copiii se întorc sau sunt găsiți. La finalul lui 2020 mai erau 339 de dispariții active – adică minori care nu fuseseră găsiți și erau căutați încă de polițiști, arată un studiu realizat de Poliția Română, al cărui rezumat a fost publicat pe site-ul instituției pe 25 mai, de Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți.

„Studiul privind disparițiile de minori: o viziune tripartită asupra plecărilor voluntare” a avut la bază interviuri cu polițiști, lucrători din sistemul de asistență socială și minori instituționalizați care au fugit de mai multe ori din centrele statului. 

De ce fug copiii din casele lor sau din centre, conform studiului? 

• „starea de sărăcie, care produce diverse frustrări”;
• „lipsa de atenţie sau de interes/neglijare faţă de nevoile copilului aflat în dezvoltare”;
• „violenţa în familie sau în centrele de ocrotire, din partea părinţilor, dar şi a unor concubini ai părinţilor, fraţi, colegi din centrele de ocrotire sau chiar responsabili din centrele de ocrotire”;
• „stările de plictiseală accentuate și cronice, în lipsa unor programe stimulative pentru minori, îndeosebi în centrele de ocrotire”;
• „modele de comportament disfuncţionale receptate în familie”.

Recomandări

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Unii minori fug și de 20 de ori din centrele statului

În aproximativ trei sferturi dintre cazurile sesizate de dispariții, minorii pleacă voluntar. Adică, fug de acasă sau, în cazul copiilor abandonați de familii, din centrele statului unde sunt găzduiți. 

„Un minor poate figura în baza de date cu dispariții multiple, fiind necesară diferențierea între persoana dispărută și dispariție”, precizează studiul.

Un minor poate figura și cu 20 de dispariții. 

Mai ales în rândul copiilor instituționalizați, plecările voluntare sunt repetate. „Noi am venit aici provizoriu, noi de-aici plecăm”, spune unul dintre tinerii intervievați pentru acest studiu. 

T.M.E. a fost înregistrată cu două dispariții în 2020.

O altă minoră în vârstă de 17 ani, „cazul R.B.S.”, a plecat din centru fără permisiune de nouă ori în 2020, lipsind, în general, câte 3-15 zile.

Uneori copiii lipsesc luni întregi. „Centrele devin puncte de tranzit între dispariții, pentru satisfacerea unor nevoi (îngrijire, hrană)”, mai arată studiul. 

„Plecările voluntare ajung, mai devreme sau mai târziu, să fie o obișnuință pentru o parte semnificativă a rezidenților, procentul indicat variind între 20 și 30% dintre minorii cazați”, spun angajații intervievați din direcțiile de asistență socială și protecția copilului (DGASPC).

Recomandări

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Practic, aproape o treime dintre tinerii instituționalizați fug, în mod frecvent, din aceste centre. 

Dispariția minorilor, anunțată uneori după 4-5 zile de către DGASPC-uri

În unele cazuri, angajații din centre anunță poliția de dispariția copiilor abia după câteva zile, semnalează studiul. 

Sunt cazuri cu plecări din centru anunțate după 4–5 zile, iar cei de la centru fac curățenie, în camera minorului, strâng lucrurile, anihilând eventuale urme lăsate la fața locului, spală hainele lăsate de minor în cameră etc.

Raport Poliția Română:

Unii dintre angajații din centrele DGASPC se simt copleșiți și îi percep pe unii dintre acești copii aproape ca pe niște dușmani, de a căror agresivitate nu știu să se apere.

„Copilul face ce vrea din asistentul social (în apartamente este unul singur pe tură), paza nu oprește în centre copilul să fugă, sistemul este foarte permisiv, fetele fug noaptea și din centre dotate cu cartelă magnetică”, precizează documentul. 

„Orfanii nu sunt tentați să încalce regulile”

Studiul arată că în cazul minorilor instituționalizați de la vârste fragede, abandonați și fără legături externe, s-a remarcat „o aspirație redusă pentru părăsirea centrelor de ocrotire”.

Minorii care pleacă voluntar din centre sau apartamente sociale au cel puțin un membru de familie. Orfanii nu au plecat niciodată voluntar din centre și nici nu sunt tentați să încalce regulile, așa cum fac ceilalți. Cea mai mare problemă o constituie cei peste 16 ani, care sunt cei mai refractari și agresivi.

Angajat din sistemul de protecție socială, citat în raport:

Câțiva dintre minorii intervievați pentru acest studiu povestesc că fug din centre ca să meargă să-și vadă familia care i-a părăsit. 

• „Din discuțiile cu minorul (16 ani) a reieșit că prima dată a plecat acasă supărat că nu își mai văzuse mama de mai multă vreme, fiindu-i dor de ea.”
• „Minorul G.L.C., 15 ani, a fost plecat ultima dată din centrul de ocrotire în data de 12 aprilie, cu ocazia zilei sale de naștere, deoarece a dorit să sărbătorească împreună cu mama sa”. (…) „În perioada cât a lipsit s-a jucat, a făcut un grătar cu mama și a povestit împreună cu aceasta, declarând că nu s-a întâlnit cu alte persoane, fără a fi victima unei infracțiuni”.
• Întrebat despre ce ar dori să se schimbe în centru, astfel încât el să nu mai plece, G.L.C. dorește să se schimbe mâncarea, considerând că mâncarea pe care o primește, deși este bună, diversă, nu o consideră a fi gustoasă: „Uneori, merg la mama să mănânc”.

Înșelați și abandonați de propriile familii

Unii dintre tinerii instituționalizați sunt contactați de familiile lor în apropierea majoratului, ca să le ia banii strânși cât au stat în centre, arată studiul.

„Familia își regăsește brusc interesul pentru copil, îl caută la centru, îi oferă cadouri și promisiunea că va fi bine primit în cazul reîntoarcerii în familie. Scopul acestui comportament este însă unul deosebit de meschin și vizează contul cu sumele de bani acumulate de copil din alocația acordată de stat pentru perioada instituționalizării.

Au fost mai multe exemple în care familia a intrat în posesia acestor bani și ulterior și-a reluat vechile comportamente de respingere și abuzare a copilului reîntors, acesta ajungând din nou să nu aibă adăpost, dar, fiind deja la vârsta majoratului, fără posibilitatea internării într-un centru de ocrotire”.

„Conduși de plăcerile de moment”

Unii dintre angajații din sistemul de protecție socială, intervievați pentru acest studiu, cred că tinerii pleacă din centre mânați de „hedonism”. 

„Majoritatea minorilor dispăruți prezintă comportamente de părăsiri voluntare ale centrului, fiind conduși de plăcerile de moment și satisfacerea nevoilor imediate”, spune un angajat DGASPC.  

Deși minorii primesc în centre hrană, îmbrăcăminte și alte obiecte de necesitate, aceștia își doresc să-și cumpere singuri diverse produse, „sucuri, prăjituri, shaorma, țigări, telefoane mobile etc. Și noi le dăm aici desert și feluri variate de mâncare, dar prăjitura cumpărată de ei e mai bună”, spune un angajat DGASPC.

Care e contextul instituțional pentru acești copii care fug, „conduși de plăcerile de moment”?

Primesc 28 de lei pe lună

Suma acordată pentru alocația fiecărui minor instituționalizat este de 28 de lei pe lună, „o sumă foarte mică în raport cu nevoile și dorințele acelor minori”, precizează studiul.

Unul dintre minorii intervievați explică însă că „motivele plecării sale au constat în faptul că, în cadrul aceluiași centru de ocrotire, în grupa sa, era deranjat de un coleg de o vârstă mai înaintată, iar el nu mai suporta acest comportament, alegând să plece. Nu a dorit să se confeseze cu privire la această problemă responsabililor din centru deoarece exista posibilitatea ca băiatul mai mare să afle și să îi facă mai mult rău”.

Pe scurt, minorul a fugit de bullying. Angajații DGASPC l-au încadrat însă la „fugă voluntară”. 

Angajați DGASPC: minorii care se prostituează o fac dintr-o „opțiune individuală”

Angajații din DGASPC-uri intervievați pentru acest studiu spun că sunt cazuri de adolescente care au ajuns să ofere „servicii sexuale urmărind beneficiile pecuniare”.

Deși mai multe rapoarte oficiale și articole au arătat că DGASPC-urile sunt de multe ori pepiniere pentru traficanții de minori, angajații din centre cred că rezidenții care ajung să se prostitueze o fac dintr-o opțiune personală. 

„Pe firul potențialului victimal sau infracțional al rezidenților (băieți sau fete), angajații centrelor de ocrotire nu consideră că aceștia se află în vizorul rețelelor infracționale, recurgerea la aceste practici fiind, mai degrabă, o opțiune individuală, iar background-ul social anterior fiind hotărâtor în acest sens”, precizează studiul. 

Minorele ascund abuzurile, ca să aibă unde să locuiască

Raportul arată însă că fetele care cad victime ale traficului de persoane, în special prin metoda „loverboy”, sunt extrem de vulnerabile, astfel încât „ele vor spune că totul a fost cu acordul lor”.

„(…) acest aspect este valabil în special în cazul fetelor de peste 16 ani («vorbesc între ele … încearcă să-și facă diverse relații, să aibă prieteni pentru ca, la 18 ani, să aibă unde să locuiască», «după 16 ani încep să spună că vor să se mărite cu X sau Y, să aibă o familie»)”, arată studiul Poliției.

Climatul (dis)funcțional din centre

Studiul atinge doar în treacăt condițiile din centrele de ocrotire a minorilor, care ar putea să influențeze fuga copiilor instituționalizați. 

„Deși în cadrul interviurilor au fost rareori semnalate comportamente abuzive sau de neglijare a atribuțiilor responsabililor din centrele de ocrotire, care să susțină ideea că plecările voluntare sunt cauzate și de climatul disfuncțional din aceste centre, prezentăm totuși, cu titlu de exemplu, situația desprinsă din raportul A.N.P.D.C.A , în urma controlului efectuat la Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Sibiu, în perioada 12-16.10.2020”, precizează studiul Poliției.

Raportul A.N.P.D.C.A. a scos la iveală probleme structurale foarte mari în funcționarea sistemului de protecție a copilului din Sibiu. Publicația Dela0 a obținut și a analizat raportul pe larg. 

O anchetă Libertatea a arătat că în jumătate dintre direcțiile de asistență socială și protecția copilului din întreaga țară au fost înregistrate sesizări pentru fapte de violență sexuală în perioada 2005-2020, în care agresorii erau angajați ai instituției, iar victimele erau minori și persoane cu dizabilități din centre sau minori aflați în asistență maternală. 

Din peste 40 de angajați acuzați de astfel de fapte, opt au primit pedeapsa cu închisoarea.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro