Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de joi, 23 septembrie, hotărârea privind actualizarea listei țărilor cu risc epidemiologic ridicat, dar și regulile de aplicare a carantinei asupra persoanelor care sosesc din aceste țări în România.
Noua hotărâre prevede creșterea vârstei de la care sunt exceptați de la măsura carantinării și obligativității prezentării unui test RT-PCR copiii, la întoarcerea în țară. Până acum erau exceptați copiii până în 6 ani, de acum încolo, excepția se aplică până la 12 ani.
Măsura va intra în vigoare duminică, 26 septembrie, în aceeași zi cu noua listă a țărilor cu risc epidemiologic.
Pe noua listă, Austria și Croația intră în zona roșie, iar în urma scăderii incidenței, Grecia și Cipru trec în zona galbenă.
Foto: EPA